Primul care a depășit limita decenței a fost președintele de ședință, social-democratul Gabriel Vlase. Acesta a scăpat o înjurătură, în timpul votului privind Codul de procedură penală. ”Hai mă, du-te-n …mea”, a spus Vlase, înjurătura fiind auzită de toți parlamentarii care se aflau în ședință.

Ulterior, și USR a provocat scandal. Deputatul USR Cristian Ghinea a venit la tribuna plenului și a afirmat că un coleg de-al său a venit în plen cu copilul de 5 ani, pentru că nu avea cu cine să îl lase, iar președintele de ședință a cerut scoaterea acestuia din sală. ”În acest timp, domnul Neacșu (Marian Neacșu, secretarul general al PSD, care nu este parlamentar, nr), care este penal, stă în plen. Să vă fie rușine”, a spus Ghinea.

În timp ce pleca de la tribună, acesta a arătat degetul colegilor din grupul PSD, fiind huiduit de cei de la PSD și ALDE.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a cerut drept la replică și a cerut ca deputatul USR să fie sancționat de comisia de disciplină.

El a acuzat o deputată de la USR că, recent, i-a făcut pe cei din majoritatea parlamentară, într-o ședință de comisie, ”imbecili” și ”hoți”. ”Convocați instanțele Camerei, trebuie să suporte consecințele. Sunt de 30 de ani în Parlament. (..) Eu nu mai suport, eu vă previn că nu mai vin în Camera Deputaților dacă se tolerează astfel de gesturi”, a spus Vosganian.

Președintele de ședință, Gabriel Vlase i-a spus deputatului USR să facă o sesizare la comisia de disciplină, pentru că nu a văzut incidentul.

”Noi nu mai trebuie să tolerăm aşa ceva. Nu mai trebuie să acceptăm să fim jigniţi în permanenţă în numele aşa-zisei libertăţi a cuvântului”, a afirmat Varujan Vosganian, în plenul Camerei Deputaţilor, la sesiunea de vot final. , a continuat Vosganian.

Liderul grupului USR a anunțat de la tribună plenului că își cere scuze pentru gestul lui Cristian Ghinea.

Citește și: Salariul Gabrielei Firea la primărie, mai mare cu 3.000 de lei/ lună. Ce avere are primarul Bucureștiului

 
 

Urmărește-ne pe Google News