SJU Vaslui intră în rândul spitalelor din țară care pot efectua testarea celor cu suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2. Și asta după ce spitalul vasluian, care nu este la nivelul județului Vaslui unitatea medicală suport pentru tratarea persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19, a reușit să cumpere un aparat pentru testarea suspecțilot de coronavirus.

Banii pentru achiziții au venit din contul Asociației Spitalului Județean de Urgență Vaslui, unde, în ultima lună, au făcut donații zeci de firme și persoane fizice.  

”Astăzi (n.red – miercuri) a fost o zi fericită pentru spitalul nostru pentru că au sosit și ultimele componente ale aparatului pentru testarea infecției cu SARS-CoV-2. De asemenea, reprezentanții firmei furnizoare a echipamentului au făcut și instruirea personalului desemnat pentru acest demers. Astfel, medicii și asistenții Laboratorului BK din cadrul SJU Vaslui, împreună cu medici și specialiști din Iași, au efectuat primele teste pentru identificarea infecției cu SARS-CoV-2. Noi, cadrele medicale, dar mai ales pacienții noștri, ne plecăm în fața generozității și bunătății dumneavoastră”, se arată într-o postare pe contul de facebook a SJU Vaslui.

Reprezentanții
Spitalului Județean Vaslui susțin că vor fi făcute publice costurile finale ale
întregii investiții, detaliat, acestea depășind 80.000 de euro. Până acum, în
contul Asociației SJU Vaslui s-au strâns din donații aproximativ 880.000 de
lei.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News