Astfel, este interzis să consumați băuturi alcoolice îmbuteliate în sticlă, pe străzile publice, după ora 22:00, iar de la miezul nopții, interdicția se extinde la orice fel de consum de alcool, în aer liber, în orice tip de recipient.

De la ora 2 dimineața, este total interzis să serviți băuturi alcoolice – chiar și în baruri și cluburi de interior. Proprietarii, care au criticat deja această decizie, riscă amenzi de 280 de euro dacă vând băuturi alcoolice în afara intervalului permis de noua lege.

În schimb, turiștii care încalcă această regulă… plătesc „doar” 150 de euro.

Măsuri dure vor fi luate și împotriva celor care nu strâng după câini sau aruncă mâncare pe jos, dar și solicitarea unor servicii din partea prostituatelor va fi amendată drastic.

Mai mult, sub incidența noii legi, intră și amenzile instituite temporar pentru înot în fântânile publice sau mâncat în zone interzise, care vor devin acum permanente.

500 de polițiști locali („vigili urbani”) vor pune în aplicare noile reguli, putând da amenzi și chiar interzice accesul unor persoane în anumite zone publice, potrivit thelocal.it.

Revenind la persoanele din Roma care poartă costume de centurioni („Gladiatori”, cum își spun ei), de multe ori au hărțuit turiștii, cereau foarte mulți bani pe fotografiile făcute alături de ei sau chiar le furau din buzunare, dacă nu erau atenți. Acum, o astfel de persoană riscă o amendă de 400 de euro.

În Italia, românii și sud-americanii sunt regii hoților de buzunare în Italia, dar și „premianții scandalurilor, bandele împărțindu-și „frățește” zonele de influență. Nu mai departe de astăzi, un român a înjunghiat mai multe persoane într-un club din Italia.

Vara trecută, patru români au primit interdicţie de a intra în Veneţia, după ce au tâlhărit zeci de turişti străini.


Citește și… Stricăciuni de 1,5 milioane de euro de la grătare! Primăria Sectorului 6 cheltuiește o avere ca să repare acoperișurile unor blocuri ANL degradate de locuitorii care fac fripturi pe terase


 

Urmărește-ne pe Google News