Până în anul 2025 se va renunța la folosirea ghenelor din interiorul blocurilor peste tot în București. Va putea ramâne în folosință numai camera de la parterul blocului care va fi amenajată corespunzator, cu patru tomberoane speciale pentru hârtie, sticlă, plastic și metal, plus cel menajer.
De asemena, toate blocurile nou construite cu destinație locuință, birou, servicii etc. vor avea prevăzute o incintă destinată colectării separate a deșeurilor. Această incintă va fi solicitată de direcțiile de urbanism prin documentația emisă în vederea autorizării construcției, respectiv Certificat de urbanism și Autorizație de construire.
Primăria Capitalei va solicita operatorilor de salubritate să raporteze lunar cantitățile de deșeuri colectate separat, astfel încat să poată fi întocmită o bază de date și sa poata fi urmărit modul de îndeplinire a țintelor de colectare așa cum prevăd cerințele legislației europene, adică diminuarea cu 15% anual a cantităților de deșeuri care ajung la gropile de gunoi.
”Voi solicita primărilor celor șase sectoare să prezinte în cel mai scurt timp un calendar de implementare a prevederilor asumate în strategia de salubritate, astfel incat termenele din document sa fie respectate”, a spus primarul general, Gabriela Firea.