UPDATE Avocatul familiei Măceșanu a cerut în fața instanței anularea certificatului de deces al Alexandrei.

„Este o urmărire penală făcută pe repede-înainte fără să atingă minimul obiectului privind actul material în sine. Nu poate fi vorba de reţinerea în sarcina lui Dincă a infracţiunilor de omor atâta timp cât ele nu sunt dovedite. Am solicitat anularea actului constatator de deces urmare a celor două acte efectuate de către INML”, a declarat avocatul, conform Agerpres.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a susținut că Gheorghe Dincă a spus în faţa instanţei că a fost torturat şi ameninţat cu moartea de doi poliţişti şi că a fost instruit ce să declare.

”A spus cine l-a învăţat. L-au torturat doi polițiști, care l-au amenințat și cu moartea. Era să fie omorât de către un deținut la ordinul poliției. A descris momentele de tortură, când a fost amenințat, a nominalizat doi polițiști care au creat întreaga poveste”, a declarat avocatul, potrivit România TV.


Ştirea iniţială

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat de uciderea a două fete, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a fost adus la Tribunalul Olt, unde are loc primul termen al procesului.

Inițial, Gheorghe Dincă trebuia audiat prin video-call, însă a fost adus în cele din urmă la tribunal. Procesul începe la ora 10.00, iar Dincă se va afla față în față cu familiile celor două fete, a informat România TV.

Bunicii şi mama Luizei Melencu au reacţionat dur la vederea maşinii cu care a fost adus Gheorghe Dincă la Tribunalul Olt.

“Să-i văd faţa de scârbă. Mi-a luat copilul, m-a nenorocit!”, a strigat bunica Luizei, în timp ce bunicul fetei, Stelian Iordache, a declarat că speră să se facă dreptate, potrivit Adevărul.

Familia Alexandrei Măceşanu a solicitat anterior strămutarea dosarului, motivând că magistraţii de la Olt nu ar putea fi imparţiali, însă cererea le-a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova.

După mai multe amânări, judecătorii Tribunalului Olt ar putea începe astăzi analiza dosarului, în camera preliminară, o procedură nepublică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News