Gheorghe Dincă a fost condamnat la câte 25 de ani pentru omor calificat, câte 15 ani pentru viol şi câte 3 ani pentru profanare de cadavre şi morminte, în cazul ambelor fete, la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane, în cazul Luizei Melencu, şi la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori, în cazul Alexandrei Măceşanu.

În total, sunt 108 ani de închisoare, dar, conform legii, Gheorghe Dincă va executa pedeapsa maximă, cea de 30 de ani de închisoare.

În plus, Dincă trebuie să plătească daune în valoare de 700.000 de euro, precum și cheltuielile judiciare în valoare de 750.000 de lei.

Daunele au fost stabilite astfel:

  • 100.000 de euro cu titlu de daune morale către Georgeta Melencu, mama Luizei
  • 100.000 către altă parte din proces, anonimizată
  • 10.000 de euro către altă parte anonimizată de instanţă
  • 500.000 de euro cu titlu de daune morale către Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei.

În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, un bărbat de 48 de ani din Caracal, vecin cu Dincă, e acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu.

Prima sentință, după trei ani de la dispariția adolescentelor

Rechizitoriul DIICOT prin care Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, vecinul său, au fost trimişi în judecată a fost înregistrat la Tribunalul Olt pe 15 ianuarie 2020, iar audierile din dosar s-au încheiat în luna mai a acestui an. Magistraţii au amânat de două ori sentinţa în dosar.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Gheorghe Dincă a fost acuzat că le-a luat cu maşina la autostop pe cele două fete, că le-a sechestrat şi le-a dus în casa lui, unde le-a violat şi apoi le-a ucis.

Alexandra Măceşanu avea doar 15 ani. Pe 24 iulie 2019, ea a plecat de acasă spre Caracal, ca să se întâlnească cu un prieten, și a dispărut fără urmă. A doua zi, Alexandra a sunat la 112 din casa lui Gheorghe Dincă.

Anchetatorii au așteptat până dimineața ca să intre în curtea lui Dincă. După ce au găsit acolo un butoi metalic, iar sub el cenușă și fragmente de oase umane calcinate, au anunţat că Alexandra a fost ucisă. Cazul ei a adus în atenţie dispariţia Luizei Melencu, o tânără de 18 ani care fusese văzută ultima oară tot în Caracal, pe 14 aprilie 2019.

Dincă a mărturisit cum a comis crimele, apoi a negat

Conform rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, Gheorghe Dincă a mărturisit cum a comis cele două crime şi cum a incendiat apoi cadavrele în butoiul găsit în curte. Sunt declaraţii scrise, date în faţa anchetatorilor, dar şi mărturisiri înregistrate, pe care Dincă le făcea în arest unui coleg de celulă. 

În ianuarie 2020, spre finalul anchetei penale, Gheorghe Dincă şi-a schimbat declaraţia şi a susţinut că vinovaţi de dispariţia celor două fete sunt Ştefan B. şi Petruţa M. El a descris cum arătau ei şi ce vârste aveau, iar poliţiştii au căutat la evidenţa populaţiei şi au găsit trei persoane cu date de identitate apropiate. 

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Dar când i-au arătat poze cu chipurile lor, Dincă a spus că nu-i recunoaşte pe niciunul. În ultimul lui cuvânt din proces, la termenul din 16 iunie anul acesta, el a pomenit din nou de Ştefan B. şi de Petruţa M., mărturisindu-i judecătoarei că a fost convins să ia faptele asupra lui cu bătaia, dar şi cu argumentul „că o să mi se dea în instanţă jumate din pedeapsă, şi din jumate din pedeapsă, o să fac 6-7 ani, că o să ies la muncă și nu știu ce…”.   

În mai anul acesta, Dincă a împlinit 69 de ani. El a cerut instanţei să fie condamnat „pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor”. 

Citește și: Ultimul cuvânt al lui Gheorghe Dincă despre cazul Caracal: „Am violat, recunosc, dar n-am omorât pe nimeni. Nici pe Luiza, nici pe Alexandra”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Crisiana   •   29.09.2022, 19:23

L e recomand anchetaori lor care- l acuza pe Dinca si de arderea Al exandrei in butoi sa vada fi lmu l I came by productie 2022-voxfi lme on line free- Avea Dinca un butoi ca acel a din fil m? Ca a viol at-o a recunoscut si e l.- Sigur si pe Luiza-.De ars intr-un butoi improvizat pentru deseuri le din gospodarie sigur nu a facut-o! Nu avea timp cu Al exandra despre care fusese informat de catre penal ii din po litie ca a sunat l a 112 , Pe L uiza a p lasat-o mai repede-. In tara senatoru lui Stanescu traficu l de drogui si de persoane si coruptia Pol itiei si a procurori lor sunt protejate-. Este nevoie de voturi pentru PSD si pentru ca mil ionaru l Stanescu si firmel e l ui si al e fami liei l ui sa fie protejate de l ege. Lui Dinca ii este frica sa spuna adevaru l dupa ce ani de-a randul a fost o veriga in aceasta c loaca -.Mititel ul care profita de fetel e pe care l e racol a inainte de a l e da seful ui.-Era sigur pl atit cumva.- Ace sta trebuie cautat.-

Standup   •   24.09.2022, 10:12

Vorbesc despre operator pentru ca acum cativa ani cand am sunat la acest serviciu in timp ce eram lovita continuu, acest operator care era femeie, chiar daca auzea strigatele mele de ajutor si chiar daca i am comunicat adresa etc printre lovituri, imi spunea cu o aroganta uluitoare sa ma linistesc si de ce țip, iar aceasta aroganta si raceala pe care o simti de la un om care ar fi trebuit sa fie profesional nu plictisit si nervos ca l ai deranjat, acea aroganta din voce certandu ma ca nu sunt destul de coerenta mi a ramas si acum in memorie si sunt dezgustata total de acest " comportament profesional".

Standup   •   24.09.2022, 10:03

Dar despre operatorul cu care a vorbit Alexandra care practic a fost al doilea vinovat nu se mai spune nimic? Nu este judecat pentru eroare profesionala care a dus practic la moartea ei intarziind salvarea ei? Nu se poate asa ceva, doar ca nu mai e in functie? Pai si nu raspunde legal ?????????

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
FANATIK.RO
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI