De la începutul acestei luni, cel supranumit ”monstrul din Caracal” a fost transferat din Arestul Central al Poliției Capitalei la Penitenciarul Spital Jilava. O procedură obișnuită deoarece Dincă urma să fie expertizat psihiatric de medicii legiști de la INML ”Mina Minovici”.
În curte, cu alți pușcăriași vulnerabili
Transferul lui Gheorghe Dincă la pușcăria-spital a venit însă la pachet cu o serie de măsuri de siguranță care se iau în cazul persoanelor care ar putea fi vizate de răzbunarea celorlalți pușcăriași. Fie din cauza fostului statut (polițist, procuror, judecător), fie din cauza faptei pe care a comis-o sau a poziției sale în dosarul în care este sau a fost judecat. Cel care susține că a ucis și violat două tinere este considerat ca făcând parte din aceasta categorie, motiv pentru care, conform regulamentelor de ordine interioară ale închisorilor, a fost ”cazat” singur într-o rezervă a Spitalului Penitenciar Jilava și este bine păzit.
Este protejat conform regulamentelor, ca orice persoană vulnerabilă. Deținuții știu ce a făcut și poate exista posibilitatea ca cineva să vrea să-i facă rău. E escortat până la curte, unde e lăsat doar în prezența unor persoane care au comis fapte similare sau care nu prezintă risc să-l atace.
Sursă din Penitenciar:
”Cât stă în salonul din spital e protejat, pentru că e singur. Acolo are tot ce-i trebuie. Nu îl putem teleporta așa că pe drumurile pe care e nevoit să le facă dintr-un loc în altul din penitenciar, se întâmplă să fie amenințat sau înjurat. Dar doar atât. E bine păzit”, ne-au explicat surse din Penitenciarul Jilava.
Expertiza psihiatrică este în derulare
Legiștii specializați în psihiatrie au început expertizarea lui Dincă, care a trecut deja printr-un prim interviu de specialitate. Șederea lui în pușcăria-spital de la Jilava, în condiții de maximă securitate, este condiționată de concluziile medicilor care vor decide de câte ședințe este nevoie pentru a trage anumite concluzii privind discernământul lui Gheroghe Dincă. Imediat ce psihiatrii vor încheia expertiza, ”monstrul din Caracal” va fi mutat în arestul IPJ Olt.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro