Dincă a fost adus miercuri din arestul Craiova la Penitenciarul Jilava, pentru o expertiză psihiatrică, parte obligatorie a procedurii judiciare. Însă, cu această ocazie, Dincă a cerut să fie supus unui control medical, reclamând o intervenție brutale a polițiștilor care l-au încătușat și mai apoi l-au reținut, pe 26 iulie.

Criminalul din Caracal va plăti 38 de lei pentru certificatul medico-legal

În fața specialistului care a efectuat investigația medico-legală, Dincă a spus că, în dimineața zilei de 26 iulie, între orele 6.00 și 9.00, a fost trântit și ținut la pământ de polițiștii care au intrat în casa lui și timp de trei ore l-au lovit cu pumnii și cu piciorele.

„A reclamat că îl doare tot corpul ca urmare a bătăii despre care vorbește. Pe corp nu avea semne de violență. I-a fost făcut un control medical amănunțit, de la cap și până la picioare, iar rezultatele acestei investigații care vor consemna eventualele zile de îngrijiri medicale îi vor fi trimise la locul unde este încarcerat. Fiind o examinare la cerere, bărbatul va trebui să achite, la ridicarea certificatului medico-legal, suma de 38 de lei”, ne-au spus surse judiciare.

De regulă, un asemenea act constatator medico-legal este cerut de cei care se consideră victime ale unor violențe, pentru a-l folosi în justiție împotriva agresorului.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

La expertiza psihiatrică, Gheorghe Dincă va fi pus să spună cum a ucis

La cererea anchetatorilor, legiștii specializați în psihiatrie de la Institutul Național de Medicină Legală București îl vor examina pe Gheorghe Dincă, pentru a stabili dacă acesta a avut discernământ când a comis crimele pe care le-a recunoscut în fața investigatorilor.

Primul consult medical din cadrul expertizei psihiatrice va avea loc marți, 6 august, la cabinetul specialiștilor.

„Am ales să fie dus la IML și nu să meargă medicii din comisie la el la închisoare pentru ca subiectul să fie într-un mediu neutru, adecvat consultului. Membrii comisiei îl vor supune, pe durata mai multor ore, unor interviuri de specialitate. Dincă va fi pus, printre altele, să povestească în amănunt ce și cum a făcut.

Practic, va povesti fiecare crimă pe care susține că a comis-o. Îi va fi studiat întregul istoric medical, se va ține cont de concluziile doctorilor de la spitalele în care a mai fost internat. Îi vor fi analizate chiar și gesturile și inflexiunile vocii asociate cu anumite întrebări-cheie”, ne-au spus surse medicale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI