Claudiu Lascoschi, avocatul care-l reprezintă pe Gheorghe Dincă, s-a prezentat marți la sediul DIICOT, în condițiile în care este posibil ca bărbatul din Caracal să fie scos din arest și dus la audieri.
„Gheorghe Dincă consideră că nu ar putea fi pus în libertate. El se declară de acord cu prelungirea măsurii arestării preventive. El urmăreşte o pedeapsă mai mică (…) Până la momentul în care va fi condamnat, nu se pune problema să iasă din arest”, a spus apărătorul lui Dincă, citat de Agerpres.
Nu ştiu dacă se teme de reacţia societăţii, însă asumându-şi ceea ce a făcut, conştientizând acum că este foarte grav, fiind supărat chiar şi pe el pentru ceea ce a făcut şi regretă, pentru că el ar fi vrut ca fetele să fie în viaţă, din câte am observat eu (…) Regretă că fetele nu sunt în viaţă, de fapt acesta este regretul lui.
Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă:
Lascoschi a precizat că Gheorghe Dincă așteaptă „de vreo două luni să fie trimis în judecată” și că nu știe dacă suspectul în cazul crimelor din Caracal a depus o cerere pentru a fi reaudiat la DIICOT, în care ar susține că nu a ucis-o pe Luiza Melencu.
Potrivit sursei citate, la sediul DIICOT au venit avocații familiei Melencu, Monica Melencu, mama Luizei, precum și Alexandru Cumpănașu.
Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a precizat că DIICOT a refuzat să înregistreze cererea lui Gheorghe Dincă pentru a fi reaudiat de procurori.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a omorât-o pe Alexandra Măceșanu (15 ani) pe 25 iulie 2019, iar, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.
Bărbatul a afirmat că a ucis-o și pe Luiza Melencu, tânăra de 18 ani dată dispărută din aprilie, iar resturile trupului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri din apropiere de Caracal.
În urma unei expertize ADN, Institutul Național de Medicină Legală a stabilit că fragmentele osoase descoperite în cenușa din butoi aparțin Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%.
Potrivit sursei citate, INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.