Audierea are loc în contextul în care procurorii DIICOT au anunțat miercuri că a fost reținut un bărbat de 46 de ani, considerat complicele lui Gheorghe Dincă.

Ștefan Risipițeanu este acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reţinut, cât şi Dincă, au violat-o pe tânără, notează sursa citată.

Pocurorul-șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunțat că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a avut un complice în cazul agresării Luizei Melencu.

Bărbatul a intrat din întâmplare în curtea lui Dincă, după ce acesta o răpise pe Luiza Melencu. La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Luiza.

În aceste împrejurări, pentru a-și conspira faptele, inculpatul Dincă Gheorghe a fost de acord. Procurorul-șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu: Ulterior, cei doi au violat-o pe Luiza Melencu, în camera în care dormea Gheorghe Dincă, precizează procurorii.

Totodată, procurorul DIICOT a mai spus că bărbatul nu este complice sau instigator la celelalte infracțiuni de care este acuzat Dincă, dar și că nu face parte din vreo grupare. Mai exact, bărbatul reținut nu este complice la uciderea Luizei Melencu, tânăra de 18 ani care a dispărut în luna aprilie.

Procurorul DIICOT a mai anunțat că dosarul Caracal va fi finalizat până la sfârșitul anului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News