Primul care a făcut referire la cazul Suceava a fost deputatul Ştefan Băişanu, de la PSD, care a spus că a fost trimis la tribună de toţi cei care au decedat la Suceava.

„Sunt obligat să spun adevărul, să nu mai las România să trăiască în această spirală a compromisului”, a afirmat el.

„Am ajuns aici pentru că am permis incompetenţei şi hoţiei să fie la ea acasă. Flutur şi Rîmbu au avut de cheltuit, din taxele şi impozitele noastre, 60 de milioane de euro, se puteau face două spitale noi. (…) La Suceava, în loc să se dea bani pentru echipamente, măşti, halate, s-au dat bani pentru fântână arteziană şi pentru saci de înmormântat oamenii”, a spus deputatul.

Ştefan Băişanu a mai arătat că în octombrie 2919, au fost achiziţionaţi 27 de platani, pentru a da bine când când vine preşedintele în vizită, el menţionând că fiecare platan a costat 973 de lei.

„În Suceava urlă lupii noaptea şi moartea se plimbă pe străzi, şi nimeni nu vrea să facă nimic. Vom ajunge să murim toţi pe rând”, a încheiat Băişanu.

Florin Roman: „Flutur este un om pe care mulţi îl vor avea pe conştiinţă”

În replică, liderul deputaţilor PNL a venit, la tribună, pentru a-şi apăra colegul de la Consiliul Judeţean Suceava.

„Nu am crezut că voi trăi să văd că unii colegi politizează moartea unor oameni. Rar mi-a fost să văd un linşaj aşa cum a fost supus preşedintele Gheorghe Flutur, un om să fie atacat cu atâta cinism pentru că a respectat legea şi s-a testat şi a fost confirmat pozitiv. Rar am văzut atâta ură şi răutate din partea unora care în loc să dea o mână de ajutor, vin la Bucureşti să îşi ponegrească judeţul”, a spus Florin Roman.

El a continuat: „La Suceava am văzut un om crucificat pentru că se numeşte Gheorghe Flutur”.

Florin Roman a mai spus că cei care folosesc această criză, din punct de vedere politic, vor deconta la vot. „Să nu dăm pandemiei o culoare politică, deceselor, o culoare politică”, a concluzionat el.

Roman a ţinut să precizeze că Gheorghe Flutur nu se simte bine.

„Dacă vă încântă, să ştiţi că domnul Flutur, din păcate, a dat în altă situaţie medicală neplăcută, pentru că unii s-au hrănit în a ataca un om care, la urma urmei, este şi el un suflet, un om de-al nostru, un român, este un om pe care mulţi îl vor avea pe conştiinţă”, a mai spus Roman.

Alfred Simonis: „Haideţi să nu plângem de milă incompetenţilor precum Flutur, Chiţac”

„Nu am să îi plâng de milă domnului Flutur, care stă bine mersi în conacul dânsului şi se tratează”, a spus liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, arătând că nu îi doreşte rău, dar liberalii îi vor avea pe conştiinţă pe toţi cei afectaţi de criza coronavirusului.

„Haideţi să nu plângem de milă incompetenţilor precum Flutur, Chiţac, care au luat la mişto această pandemie. Ei vor deconta”, a mai declarat Simonis.

Ungureanu: „La Suceava s-au întâmplat lucruri catastrofale, pentru că acel spital este al pilelor”

„La Suceava s-au întâmplat lucruri catastrofale, pentru că acel spital al pilelor, aşa este numit, a avut şi personal înalt calificat dar şi pile, introduse acolo pe criterii politice”, a spus şi Emanuel Ungureanu, de la USR, în cadrul dezbaterii.

El a precizat că nu doreşte ca în aceste zile să fie amestecaţi eroii cu laşii.

„Acolo a fost adus inclusiv un medic cercetat penal de DIICOT, pentru jefuirea Institutului de Transplant din Cluj”, a mai spus Ungureanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News