„Toate gândurile mele se îndreaptă către poporul turc, greu încercat în aceste momente. Sunt alături de voi! Fiţi putenici!”, a transmis Hagi pe Facebook.

Gheorghe Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, în perioada 1996 şi 2001, unde a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei, potrivit News.ro. De asemenea, el a fost şi antrenor al echipei Galatasaray Istanbul în două rânduri: 2003/2004 şi 2010/2011.

Două seisme puternice au zguduit luni, 6 februarie, Turcia. Primul cutremur a avut o magnitudine de 7,8 grade şi a fost înregistrat la ora 04:17 dimineață, în timp ce al doilea seism, de 7,5 grade, s-a produs la ora 13:25. Bilanțul victimelor în Turcia este de aproape 1.500 de morți și peste 8.500 de răniți.

Urmărește-ne pe Google News