Decizia magistraților Tribunalului București nu este însă definitivă, iar judecătorii au constatat că inculpatul a restituit prejudiciu, cei 226.967,15 euro primită de către Ştefan Gheorghe în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit gandul.info.

„Menţine liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 3
ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Ştefan Gheorghe.
(…) În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p. ridică măsurile
asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului prin ordonanţa
procurorului din 27.12.2016 (dup. vol. 40, filele 292-293). Respinge
ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N.
Poşta Română S.A. în contradictoriu cu inculpatul Ştefan
Gheorghe”, se arată în decizia Tribunalului București.

Fostul primar din Piatra Neamţ, condamnat la închisoare în
dosarul Microsoft, a părăsit, în septembrie 2017, Penitenciarul de
Maximă Siguranţă Ploieşti, beneficiind de eliberare condiţionată.

În dosarul poștei, din rechizitoriul procurorilor a reieşit
faptul că, în 2009, Gheorghe Ştefan Pinalti, la momentul
respectiv, primar al oraşului Piatra Neamţ, i-ar fi propus lui
Marian Constantinof, om de afaceri, că în schimbul unor sume de
bani, va interveni pe lângă reprezentanţii Companiei Naţionale
Poşta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica
de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie contracte unor societăţi
comerciale conduse de omul de afaceri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News