UPDATE 17.05 – Fostul primar Gheorghe Ștefan a părăsit miercuri după-amiază Penitencirarul Ploiești, după ce magistrații Tribunalului PRahova au respins apelul făcut de către procurori la decizia Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a acestuia.
Îmbrăcat într-un trening, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost așteptat, la ieșirea din închisoare, de către șoferul său, aflat la volanul unui autoturism Tuareg.
Fostul primar din Piatra Neamț nu a vrut să facă nicio declarație jurnaliștilor care îl așteptau.
Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a stat mai putin de un an în închisoare.
În urmă cu câteva luni, când a fost dus ca martor într-un dosar, Gheorghe Ștefan s-a ferit să stea de vorbă cu presa cerându=le procurorilor și reprezentanților ANP să nu fie coborât din mașină în prezența jurnaliștilor.
Magistrații Tribunalului Prahova au respins contestația procurorilor Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA la decizia Judecătoriei Ploiești, care admisese cererea de eliberare condiţionată a fostului primar din Piatra Neamţ.
Judecătoria Ploiești a luat această decizie deoarece pe parcursul executării pedepsei Gheorghe Ștefan nu a fost sancţionat disciplinar şi a participat la diferite activităţi. Această decizie a fost atacată de către procurorii DNA.
„(…) Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 2098 din data de 18 august 2017 a Judecătoriei Ploieşti. (…) Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului”, menționează magistrații Tribunalului Prahova.
Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.
Gheorghe Ștefan va putea pleca din Penitenciarul Ploiești imediat după ce instanța va trimite la închisoare decizia de eliberare condiționată a fostului primar din Piatra Neamț.
Fostul primar Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost scos miercuri dimineață din Penitenciatul din Ploiești și adus la Tribunalul Prahova, acolo unde judecătorii urmau să decidă definitiv dacă acceptă sau nu eliberarea condiționată a fostului primar din Piatra Neamț. În momentul în care magistrații i-au dat cuvântul în sala de judecată pentru a-și susține cauza, ”Pinalti”a spus că regretă faptele, că și le asumă și a promis că nu va mai face nicio infracțiune. El nu a putut să-și termine discursul, pentru că a izbucnit în lacrimi în fața completului de judecată și a celor câtorva zeci de justițiabili aflați în sala Tribunalului Prahova.
Fostul primar din Piatra Neamț va părăsi Peniteciarul din Ploiești după ce a executat 297 de zile din cele 1.278 de zile de detenție la care a fost condamnat pentru fapte de corupție.
Citește și: VIDEO | Un pensionar a cerut 20 de lei pe care i-a restituit în șase rate a câte 3,3 lei. Sărăcia văzută din spatele ghișeului de împrumuturi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro