Gheorghe Ştefan a ajuns la DNA însoţit de avocatul său, Cătălin Dancu, iar juristul a fost mult mai deschis decât clientul său, lăsând să se înţeleagă că există probe care să-l scape de belele pe cel poreclit “Pinalti”. “Dăm o declaraţie în legătură cu învinuirile care ni se aduc şi, pe baza înscrisurilor, încercăm să clarificăm împreună cu procurorii o serie de elemente ce privesc relaţia primarului cu societăţile despre care se presupune că, în mod indirect, ar fi avut interese comerciale”, a spus juristul. Acesta a dezvăluit şi strategia pe care o vor adopta în faţa anchetatorilor. “Domnul Ştefan vede acest dosar foarte relaxat. Mi-a spus că nu are nici un fel de îngrijorare în legătură cu cele susţinute de Parchet. Vrem ca încă din faza premergătoare să închidem acest dosar (…) Cu cât ne vom mişca mai repede cu această procedură, cu atât mai lămurită va fi opinia publică cu privire la aceste susţineri ale parchetului”, a declarat avocatul.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!