Gheţarii, care de obicei au culoarea albă, au prins o nuanţă caramel, potrivit serviciilor de meteorologie şi relatărilor de pe reţelele de socializare, informează Agerpres, citând AFP.

Prezenţa fumului, însoţit de un miros înţepător, a fost remarcată pentru prima dată în această zonă miercuri dimineaţă. În anumite regiuni, soarele a fost văzut sub forma unui glob roşu sau auriu, în funcţie de grosimea norului toxic.

„În cele mai afectate regiuni, vizibilitatea este slabă, de 10 kilometri”, potrivit aceleiaşi surse.

„Putem simţi într-adevăr miros de ars aici, la Christchurch”, un oraş situat pe coasta Insulei de Sud a Noii Zeelande, a scris pe Twitter „Miss Roho”.

O altă femeie, al cărei nume de utilizator este Rachel, a publicat o fotografie cu gheţarul Franz Josef, situat la mai bine de 2.000 de kilometri, a cărui culoare alb imaculat a prins o tentă de maroniu.

„Putem vedea foarte clar fumul care a parcurs circa 2.000 de kilometri traversând Marea Tasmaniei”, a precizat pe Twitter serviciul neo-zeelandez pentru previziuni meteo.

Culoarea neobișnuită a zăpezii din Noua Zeelandă FOTO: Instagram

 
 

Urmărește-ne pe Google News