Programul de lucru cu publicul va fi zilnic, de luni până vineri, între orele 08.30-15.00 și sâmbăta, în intervalul orar 09.00-12.00.
Cetățenii, cu domiciliul pe raza judeţului Dolj, se pot programa telefonic la numărul 0351411290, zilnic, de luni până vineri, între orele 08.30-12.00.
Programările se pot face numai pentru ziua următoare, în limita programului de ghișeu. Vor funcționa trei ghișee, două în intervalul 08.30-15.00 la care se primesc cereri de la persoanele programate, iar al treilea ghișeu va funcționa în intervalul 09.00-12.00, pentru persoanele care au nevoie urgentă de act și din diferite motive, nu au putut să se programeze.
Actele de identitate vor fi eliberate în termen de cel mult 3 zile de la data depunerii cererii atunci când s-au prezentat toate documentele necesare, și 30 zile în situațiile când sunt necesare verificări prin structurile de poliție.
Durata pentru depunerea cererii și preluarea imaginii este estimată la 20 minute la ghișeele care funcționează pe baza programărilor, și 30 minute în cazul celor care nu au reușit să se programeze.
Cei interesați să obțină un act de identitate trebuie să prezinte următoarele documente la ghișeu: actul de identitate vechi (dacă este cazul și dacă îl mai dețin), documentul cu care fac dovada adresei de domiciliu, certificatul de naștere și suplimentar, când este cazul, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă sau certificatul de divorț.
În cazul copiilor minori care solicită un act de identitate este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de un alt reprezentant legal, când este cazul. Toate informațiile necesare pentru obținerea unui nou act de identitate sunt afișate la avizierul din incinta centrului comercial.