Planul
de dezvoltare și aprobare “pe
repede înainte” a vaccinurilor a fost realizat de reprezentanții
Comisiei Europene în boardul Innovative Medicines Initiative (IMI) –
un parteneriat public-privat aparținând Uniunii Europene, care
susține cercetarea de avangardă.
Oficialii au justificat propunerea prin faptul că “o astfel de colaborare ar facilita dezvoltarea de vaccinuri posibil înaintea izbucnirii unor pandemii” cum este cea de COVID-19.
Reprezentanții
Federației Europene a Industriei și a Asociațiilor Farmaceutice
(EFPIA) în boardul IMI au respins însă proiectul. Este vorba
despre giganți farma precum GlaxoSmithKline, Novartis, Pfizer, Lilly
și Johnson & Johnson.
Refuzul
marilor companii farmaceutice de a colabora a fost dezvăluit într-un
raport publicat de Corporate Europe Observatory (CEO), un centru de
cercetări din Bruxelles finanțat de UE și de entități private.
În
aceeași ședință de board în care a fost respinsă această
propunere s-a decis și împotriva finanțării proiectelor inițiate
de Coalition for Epidemic Preparedness Innovations, o fundație care
derulează cercetări asupra unor boli ca Mers și SARS – amândouă
generate de coronavirusuri.
Industria farmaceutică mai e acuzată, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, și de faptul că le-ar pune piedici cercetătorilor care caută un tratament eficient pentru Covid-19, refuzând să le furnizeze date prin care s-ar câștiga timp și s-ar salva vieți.