A făcut tenis, baschet, ambele sporturi în scaunul cu rotile, iar de mai bine de 15 ani participă și la curse de semimaraton și maraton, competiții pe care le termină pe podium.

Nu este cursă de semimaraton și maraton în București, competiții organizate de Bucharest RUNNING CLUB, la startul căreia să nu se afle și Gigel Epure. El pleacă înaintea celor în picioare, cum îi numește pe alergătorii care fug, startul pentru persoanele cu handicap fiind decalat cu câteva minute, și luptă din toate forțele pentru a acoperi metru după metru, depășește probleme – pantele, defecțiunile mecanice, alergătorii cu căști în urechi care nu-i fac loc -, storcând și ultima sursă de energie din organism, la final munca fiindu-i răsplătită: termină mereu pe podium.

Gigel Epure – Când ne intersectăm sau într-un final când sunt depășit și sunt încurajat, aplaudat, ovaționat, mi se face galerie, mă simt foarte bine. Lupt și mai tare!

Gigel simte ”căldura” celorlalți alergători, de câte ori este aplaudat sau încurajat parcă noi resurse de energie îi apar din corpul care până atunci părea vlăguit de efort și-l face să lupte până la linia de finiș. ”Sunt niște momente plăcute pentru mine. Cum noi plecăm înaintea celor în picioare, eu sunt destul de mult timp singur pe traseu. Când ne intersectăm sau într-un final când sunt depășit și sunt încurajat, aplaudat, ovaționat, mi se face galerie, mă simt foarte bine. Lupt și mai tare!”, a povestit sportivul pentru 4run.ro. Gigel aleargă în scaunul cu rotile și care așteaptă cu nerăbdare Semimaratonul București din 14 mai.

Declarație: ”Sper ca anul acesta să scot sub o oră la semimaraton și sub 2 ore la maraton”

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România
Recomandări
Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

Gigel Epure este omul care fuge cu mâinile la Semimaratonul București! ”S-a prăbușit malul râului pe mine”

”E ceva plăcut și mă bucur foarte mult că avem așa ceva și la noi în țară, curse speciale pentru noi. Suntem de obicei 20 și ceva de persoane cu handicap la start”, menționează Epure, care ne explică și cum a ajuns în scaunul cu rotile: ”M-am accidentat când mă jucam lângă un râu. S-a prăbușit malul pe mine. Am avut probleme la coloană, am încercat tot ce era posibil, am fost în spitale, operații, tratamente, recuperare, nimic nu a dat rezultat. Aveam 12 ani”.

Gigel a început să practice sport pe când era la Fundația Motivation, acolo unde făcea scaune rulante. Tenis de câmp, apoi baschet în fotoliu rulant, participări la curse de alergare. Până în 2007, când a rămas doar la atletism. ”Mi-a intrat în suflet atletismul, primul maraton cred că a fost în ’98. În 2011, mi-am făcut singur un scaun special, un hand-bike, am încercat să fie cât mai ușor și cât mai performant. E din aluminiu, l-am perfecționat de la an la an. Are 9-10 kilograme”, spune sportivul care locuiește alături de soția lui, Georgiana, la Vaslui, acolo unde și muncește. ”Am un program normal de lucru, la Direcția Generală de Asistență Socială Vaslui”, adaugă Gigel care mai are un frate și o soră. Sportivul spune că nu se gândește la o posibilă participare la Jocurile Olimpice, la maraton, pentru că nu are timpul necesar pentru a se implica 100%: ”E traseu foarte lung până acolo. Necesită timp, antrenamente cum trebuie, sponsori, echipament de ultimă generație”.

Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova
Recomandări
Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova

Gigel Epure este omul care fuge cu mâinile la Semimaratonul București! ”S-a prăbușit malul râului pe mine. Aveam doar 12 ani!” Gigel Epure este omul care fuge cu mâinile la Semimaratonul București! ”S-a prăbușit malul râului pe mine. Aveam doar 12 ani!”

Declarație Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român: Nu sunt multe competiții la care să ne intersectăm, noi, Elite, cu cei în fotolii rulante. Dacă e o cursă în care nu am un obiectiv important, îi încurajez, dacă însă am o cursă la care trebuie să fiu concentrat, doar ocolesc. Oricum, strada e mare, avem loc toți.

Competiția, pe 14 mai

Dacă iubiți mișcarea și stilul de viață sănătos organizatorii Semimaratonului București vă așteaptă pe 14 mai ca alergător, voluntar sau suporter alături de peste 16.000 de alergători din 60 de țări. Vă puteți înscrie pe bucuresti21km.ro până pe 3 mai la una dintre cursele: semimaraton 21km, 10 km, Ștafeta (7km + 7km + 7.1km), Cursa Populară (3km), Cursa Adolescenților (+2,5km).

Sâmbătă, 13 mai, copiii între 0-13 ani vor lua startul grupați pe categorii de vârstă la Cursa Copiilor (0,7-1,3km). Pe traseul OMV Petrom Semimaratonului București, vor fi amenajate peste 20 de puncte de hidratare și divertisment, peste 20.000 de suporteri vor încuraja alergătorii alături de trupe, cântăreți, dansatori, toboșari. Peste 1.000 de oameni – organizatori, voluntari, forțe de ordine se vor asigura că duminică 14 mai, capitala să se transforme într-un oraș al sportului și al bucuriei.

Ce se poate întâmpla rău în timpul unei curse de fond în scaunul cu rotile?
Multe! Vântul să bată așa de tare din față să ai impresia că stai pe loc, să apară defecțiuni la scaunul cu rotile/fotoliul rulant/hand-bike, pantele să fie prea greu de ”dovedit”, alergătorii cu căști pe urechi să nu audă când li se spune să ferească și astfel devin greu de depășit.

Moștenirea lui Iohannis. Extinderea la infinit a conceptului de securitate națională
Recomandări
Moștenirea lui Iohannis. Extinderea la infinit a conceptului de securitate națională

Cum se antrenează o cursă de fond în scaun cu rotile?
”Antrenamentele, cele în scaun, le fac când apuc, depinde ce vreau, ce cursă am în plan. Nu am antrenor. Bine, condiție fizică fac aproape în fiecare zi, cu gantere, cu haltere. Mai am și un home-trainer pentru roata din față de la hand-bike cu care mai lucrez”, explică Epure.

 Ce curse i-au rămas în minte?
”Toate cursele de alergare au câte ceva frumos dar mi-a rămas în minte maratonul de anul trecut, momentul când nu mai puteam să continui după primul kilometru. J A fost foarte greu. Am plecat tare, acolo se urcă prima parte și panta aia mi-a cam pus bețe-n roate. Mi-am revenit până la urmă”, spune Gigel.

Probleme mecanice?
”La semimaratonul de anul trecut am avut un incident la hand-bike, mi s-a stricat ceva la pedală și am mers așa până la final. Incidente din astea apar destul de des”, zice alergătorul.

REZULTATE 2016

Locul 1, Semimaraton București, 62.13

Locul 2, Maratonul București, 2.08.48

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI