Cum el nu putea veni deoarece e închis, i-a cerut vărului său, Virgil Becali, să încarce alimente, pături, saltele şi să ia drumul comunelor sinistrate din Galaţi. 25 de tiruri încarcate au mers în zonele afectate .
Prima oprire a avut loc la Slobozia Conache. Virgil Becali, la cererea lui Gigi Becali, ar fi vrut să dea ajutoarele personal, din casă în casă, dar autorităţile s-au opus deoarece ei au o evidenţă clară a ceea ce are nevoie fiecare aşa că la căminul cultural se descarcă totul şi apoi se împarte.
„Noi am vorbit cu Gigi Becali şi ne-a spus că îi pare tare rău de ce s-a întâmplat pe aici. Ar fi vrut să vină el să vadă exact cum poate ajuta oamenii ăştia dar dacă nu se poate m-a trimis pe mine. El ar fi vrut să facă personal evaluarea pagubelor la fiecare familie dar asta e…”, spunea Virgil Becali.
Primarul din Slobozia Conache dar şi sătenii nu mai ştiau cum să îi mulţumească lui Gigi Becali. „Să vadă toată ţara ce face din închisoare Gigi Becali şi ar fi bine să iasă din închisoare”, a spus Ion Neculai primarul din Slobozia Conache.
„Maică, să vadă toţi parlamentarii ăştia care numai apar la televizor ce face un om mare. Să îi dea Dumnezeu sănătate domnului Becali. Ce face el din închisoare nu fac alţii liberi şi cu bani cât cuprinde”, spuneau Ştefana Florea şi Tudoriţa Doană.
Ele nu mai au case unde să doarmă aşa că aşteptau cu nerăbdare ajutoareale de la Becali şi spuneau că se vor ruga să i se dea drumul.
Sinistrată izolată de trei zile
S-a întâmplat în localitatea gălăţeană Cuca, unde poliţiştii şi jandarmii au ajuns cu primele alimente după potop. Fără rude şi izolată de restul comunităţii, femeia a primit cu lacrimi în ochi câteva alimente şi apă. „Nu am mai văzut om de trei zile. A venit nămolul adus de viitură peste mine şi nu am mai putut ieşi. Sunt singură şi nu ştiam ce să mai fac, ce să mai mănânc”, ne-a declarat Mărioara Lupu.
Noapte albă
La Pechea, oamenii au stat în picioare toată noaptea trecută lângă casele inundate. Pompierii au scos încontinuu apa cu motopompele dar cum viitura nu a trecut, este o muncă în zadar . În plus, apa luată cu motopompele s-ar putea să nu mai aibă unde să fie deversată. „Stăm aici. Cui să îi lăsam casa? Noi lăsam copii la rude şi stăm aici ce să facem”, a spus unul dintre sinistraţi.
La Cuca, tot cartierul unde a venit apa este părăsit. „Oamenii şi-au scos mobila afară şi au plecat la rude iar mulţi nu au unde să doarmă”, a spus Mihăiţă Vlad, primarul din Cuca.

Urmărește-ne pe Google News