Patronul Stelei s-a dus să se roage la Muntele Athos.
„Mi-e dor de călugări, sunt fraţii mei. Mă duc să mă rog pentru România şi români. Acolo nu te rogi pentru cineva anume, ci pentru toţi”, a spus Becali la plecare, pentru Antena 1.
Dosarele și pedepsele lui Gigi Becali
Latifundiarul din Pipera are trei condamnări în tot atâtea dosare penale. Prima dintre ele a venit în 11 februarie 2013, dar a fost una cu suspendare, mai exact de trei ani, în dosarul sechestrării hoților care i-au furat mașina.
Trei luni mai târziu, mai exact în data de 20 mai, Gigi Becali a primit trei ani de închisoare, de această data cu executare, în dosarul schimbului ilegal de terenuri cu MApN. A fost și momentul încarcerării.
În sfîrșit, în data de 4 iunie a aceluiași an, Becali a mai primit trei ani de închisoare cu executare, în dosarul ”Valiza”, adică cel al premierii fotbaliștilor de la Cluj.
Așadar, dacă legislația românească ar funcționa asemeni celei din SUA și nu ar fi una copiată după modelul francez, latifundiarul din Pipera ar fi stat nouă ani în închisoare.
Numai că, în cazul de față, Tribunalul București a decis să contopească cele trei pedepse, iar Gigi Becali să o execute pe cea mai mare dintre ele. S-a adăugat, totuși, un spor de pedeapsă de șase luni. Astfel, pedeapsa finală rezultată în cazul lui Gigi Becali a fost de trei ani și șase luni de închisoare.
Iar în România nici pedeapsa nu se execută, practic, integral. În cazul lui Gigi Becali el are 863 de zile de când a fost încarcerat. Numai că, 185 de zile le-a petrecut la Academia Gheorghe Hagi, la muncă, 15 – acasă, în cele trei permisii, iar 30 i-au fost scăzute pe motiv că a scris o carte, în spatele gratiilor, despre clubul Steaua. Rămân, astfel, 669 de zile, și acestea executate în regim semideschis și deschis.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News