Gigi Becali crede că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă „ori de frică, ori de ruşine”, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul Calităţii”. Referitor la scrisoarea pe care fiul fostului premier ar fi trebuit să o dea citirii vineri după-amiază, dar pe care tatăl său i-a interzis în cele din urmă să o facă publică, liderul PNG a spus că acel document trebuie ars.
„Părerea mea e că acel testament a fost scris într-un moment în care diavolul îţi inspiră sau îţi afectează gândirea şi spune omoară-te! Dumnezeu a ţinut cu Adrian Năstase şi nu a făcut pe plac diavolului. Acelui testament trebuie să-i dea foc şi să nu mai existe, ca un vis negru care s-a spulberat şi de care nu vrei să-ţi mai aduci aminte”, a spus Gigi Becali, potrivit România TV.
Referitor la motivele pe care crede că le-a avut Adrian Năstase pentru a recurge la acest gest, Becali a spus: „Există două explicaţii: ori de frică, ori de ruşine, din exces de demnitate şi mândrie. Mai repede cred că de ruşine, datorită funcţiilor pe care le-a avut nu a vrut să accepte umilinţa”.