Oana Zăvoranu e decisă să-l dea în judecată pentru calomnie pe Gigi Becali, după ce, într-o înregistrare telefonică mai veche, care abia acum a ieşit la iveală, patronul Stelei a jignit-o, făcând-o curvă. Avocaţii vedetei care o vor apăra în proces au întocmit, zilele acestea, actele pentru chemarea în instanţă a latifundiarului.

“Nu pot accepta să fiu jignită într-un asemenea mod. Un artist trăieşte din imaginea lui, iar mie această imagine mi-a fost afectată. Nu am făcut aceeaşi şcoală cu Becali, nu am crescut oi ca să produc brânză. Să nu fiu înţeleasă greşit, şi această meserie, ca toate, de altfel, este onorantă. Doar că domnul Becali ar trebui să-şi vadă de treburile lui, de ceea ce ştie să facă. În plus, nu am preacurvit la uşa lui”, a declarat Oana Zăvoranu.

Latifundiarul din Pipera nu şi-a cerut scuze

Contactat de Libertatea, Becali a avut un limbaj ce nu face nicidecum cinste unui europarlamentar.

“De ce să mă dea în judecată? Şi dacă mă dă, care e problema… Mă doare în p..ă. Dacă o consideram curvă, spuneam şi acum că aşa e, dar nu am spus despre ea aşa ceva”.

În replică, Zăvo a declarat: “Nu ştiu cum e, nu am organe genitale masculine, dar probabil e rău să te doară acolo, din moment ce uiţi aşa repede că ai jignit pe cineva. Limbajul domnului Becali spune multe despre educaţia sa”.

Întrebată dacă patronul Stelei şi-a cerut totuşi scuze după ce acest scandal a luat amploare, Zăvo a declarat: “În nici un caz. Dacă, într-adevăr, ar fi fost deranjat de ceea ce a apărut în presă, m-ar fi putut suna să lămurim lucrurile”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News