Arena Națională e a Stelei pentru că o am pe fina primar!”(…) „Să îmi dea mie stadionul și să joc gratis acolo!” (…) ”Eu am stadion, Arena Națională, că o am pe fina la Primărie” (…) „Să fac eu stadion? Sunt prost la cap? Adică face statul atâtea stadioane şi fac stadion și eu? Am Arena Naţională, cu Firea primar, fina mea” repeta Gigi Becali obsesiv, de-a lungul ultimilor ani.

Nimeni nu l-a luat în serios până ce au apărut documentele care arată acest lucru. Mai exact, un protocol cu FCSB, semnat de patronul în acte al clubului.

Nu mai puțin de 215 milioane de euro a costat Național Arena, din bugetul Capitalei, iar acum Becali a ajuns să o folosească gratis!

Firea a renunțat la întreținerea UTI, pentru Becali!

La finalul lui martie 2017, pe fondul cererii lui Becali de a avea stadionul, Primăria Capitalei hotărăște să întrerupă contractul-cadru de întreținere a Național Arena cu firma UTI.

UTI câștigase prin licitație, în 2014, mentenanța generală a stadionului, o uzină uriașă, pe 6 etaje, trei în subteran și trei la suprafață, cu un perimetru de 1,2 kilometri. Este o inginerie complexă, pentru că 42 de fascicule groase de cabluri combinate înconjoară, prin pereți, perimetrul Național Arena. Îngrijirea gazonului e parte a acestui contract, iar partenerul lui UTI pentru teren se numește Cris Garden.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

”În martie 2017, oamenii lui Firea le-au cerut în scris celor de la UTI să părăsească stadionul în două zile că-l îngrijesc ei! E o nebunie pentru un stadion înalt cât două blocuri de zece etaje și care are 700 de încăperi alimentate electric!” spune un inginer care a lucrat la Arena Națională.

Pe 1 noiembrie, înainte cu o zi de o decalarție a lui Gigi Becali prin care își trâmbița legăturile cu doamna-fina primar se înregistrează în Primăria Capitalei protocolul fățiș, în care Primăria îl alege pe Becali ca prestator de servicii pentru gazon, fără licitație, fără SEAP, fără nicio regulă de achiziție publică! Cris Garden iese din peisaj, dar reapare sub tutela lui Becali, pentru că latifundiarul din Pipera subcontractează către această firmă lucrările de întreținere.

Mentenanța gazonului e făcută cadou către FCSB, dar, de fapt, de lucrat lucrează tot Cris Garden. Urmează protocolul cu FCSB-ul lui Becali. Care, după cum se știe, nu apare nicăieri în actele Stelei, dar Steaua rămas mereu în sufletul lui.

ÎNȚELEGEREA FIREA-BECALI

27 octombrie 2017.

”MUNICIPIUL BUCUREȘTI, reprezentat de doamna Gabriela FIREA, având funcția de Primar General, în calitate de instituție inițiatoare”.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

și

”S.C. FOTBAL CLUB FCSB SA, reprezentat legal prin domnul Valeriu Argăseală, președinte CA, în calitate de instituție parteneră”.

FCSB asigură ”mentenanța suprafeței de gazon”, iar Primăria achită contractul, ”compensând din sumele aferente închirierii stadionului și achitării utilităților”.

Becali are dreptul ”să aleagă prestatorul de servicii”.

Primăria are dreptul doar să-l afle.

În privința prețului, aceeași poziție în genunchi a Primăriei.

Becali are dreptul ”să negocieze clauzele contractuale și prețul serviciilor”.

Primăria are doar dreptul ”să primească o copie”!

Practic, fără o procedură de achiziție publică, Primăria lui Firea se obligă să plătească costuri dictate de clubul lui Becali printr-un contract asupra căruia municipalitatea nu are absolut niciun control!

Totul pe banii din taxele și impozitele bucureștenilor.

Semnăturile de pe Contract

Gabi Firea, primar general.

Ștefan Cristinel Mitroi, director general, Direcția Economică.

Adrian Iordache, director executiv, Direcția Juridică.

Raluca Bărgăunaș, director general Direcția Dezvoltare și Investiții.

Valeriu Argăseală, președinte CA, FCSB.

Unul dintre motivele pentru care nimeni din Primăria n-a crâcnit: al doilea semnatar, Ștefan Cristinel Mitroi, e omul de încredere al lui Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea.

Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
Recomandări
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani

Când e vorba de pandelizarea Primăriei, nimeni nu mișcă în front. Toată lumea a înțeles că e un cadou al finilor Pandele-Firea pentru nașul Becali”, explică un om din PMB.

Gigi Becali e deja stăpân pe Arena Națională cu acte în regulă. ”Am Arena Naţională, cu Firea primar, fina mea”

Clubul lui Becali intră într-un conflict de interese amețitor, arată gazetasporturilor.ro.

Căci, conform documentelor aflate în posesia Gazetei, aceeași firmă, Cris Garden, lucrează atât pentru baza particulară a lui Becali, din Berceni, cât și pentru clubul lui Becali ca ”partener” al Primăriei. Când plătește din buzunarul lui, Becali e zgârcit, când dă de la Primărie, e generos.

Mentenanța gazonului de pe Național Arena depășește 30.000 de euro pe lună în noiembrie și decembrie 2017, când stadionul a găzduit câte trei meciuri pe lună, plus două antrenamente în noiembrie și unul în decembrie.

Mentenanța a trei terenuri din baza de pregătire a FCSB din Berceni, două mari cu iarbă și unul mic, sintetic, costă 12.000 de euro pe lună! 30.000 de euro pentru un teren, 12.000 de euro pentru cinci terenuri, patru de dimensiuni normale!

Și dacă luăm în calcul doar două terenuri din cinci în Berceni, rezultă că mentenanța terenului de pe Național Arena costă de cinci ori mai mult decât mentenanța unui teren de dimensiuni identice din Berceni.

Lucrările sunt făcute de aceeași firmă, Cris Garden, care între timp și-a schimbat numele în Sports Fields SRL. Cris a asigurat mentenanța suprafeței de joc și în 2012, la finala Europa League disputată în București.

Apoi a lucrat și sub UTI, prin licitație, și singură, iar acum sub FCSB.

Dar există o diferență.

Gazonul periat cu 30.000 de euro e plătit de bucureșteni, în urma înțelegerii dintre Firea și clubul lui Becali.

În timp ce terenurile îngrijite cu 12.000 de euro pe lună sunt achitate din banii privați ai lui Becali.

PÂNĂ ȘI TUȘAREA TERENULUI LA MECIURILE FCSB E ACHITATĂ DE BUCUREȘTENI!

Situațiile de lucrări ale Cris Garden, demonstrează și altceva. În noiembrie și decembrie 2017, Cris Garden a facturat către FCSB și serviciile specifice meciurilor: tușarea terenului, mutarea porților, punerea și scoaterea fanioanelor. 302.574 de lei a încasat Cris Garden în noiembrie și decembrie 2017 din contractul cu FCSB pentru Național Arena, bani achitați, de fapt, din bugetul public

Ceea ce înseamnă că, în urma protocolului din 27 octombrie 2017, în vigoare și astăzi, FCSB a ajuns să-și acopere din bani publici o parte a costurilor organizatorice.

Bucureștenii achită servicii private ale echipei de Liga 1 a lui Becali, Nașul primarului!

Chiar și oamenii care intră la pauză să netezească brazdele sărite sunt ”compensați” tot din buget!

Gigi Becali e deja stăpân pe Arena Națională cu acte în regulă. ”Am Arena Naţională, cu Firea primar, fina mea”

ARENA NAȚIONALĂ E A STELEI PENTRU CĂ O AM PE FINA PRIMAR!”

Până la protocolul-minune, FCSB fie plătea serviciile partidelor pe care le joacă pe Național Arena unui operator tehnic, fie își făcea singură organizarea de meci.

”Erau mereu nemulțumiți și se plângeau Primăriei că plătesc dublu”, spune un specialist de pe stadion.

Visul lui Becali s-a împlinit.

El are de dat o chirie de aproximativ 12.000 de euro pe meci de Liga 1, dar are de primit peste 30.000 de euro pe lună în lunile cu meciuri și peste 20.000 de euro în lunile fără meciuri, sume pe care i le facturează Cris Garden și pe care Primăria nu le verifică în niciun fel!

Dorința e acum realitate.

Gigi Becali a ajuns să joace pe Național Arena cu o chirie compensată, plătind doar utilitățile și alte câteva mii de euro pe meci costuri de organizare. Pentru acest lucru a fost nevoie însă ca primarul Capitalei, Gabriela Firea, să inițieze și să semneze un document unic în achizițiile publice din România.

Un document în care omul ales de locuitorii orașului cumpără cu bani publici servicii de la Nașul său fără să-i fixeze nicio limită de preț!

Ce spune patronul FCSB din acte, Valeriu Argăseală

-Domnule Argăseală, ați semnat un protocol cu Primăria Bucureștiului pentru mentenanța gazonului de pe Național Arena. Vi-l amintiți?

-Da, în octombrie 2017.

-Și cât e valabil?

-Până în 30 iunie anul acesta.

-Cine a avut ideea, că în procotol scrie că inițiator e Primăria?

-Da, Primăria a avut ideea. Primăria a venit și a spus că dorește ca în contul chiriei pe care trebuie s-o plătim pentru stadion, în măsura în care sumele respective nu depășesc valoarea chiriei, noi să facem acest protocol în trei.

-Dar nu e în trei, e în doi!

-Păi, da, e în doi, dar e a treia parte cel căruia trebuie să-i plătim.

-Firma Cris?

-Da. Dar care este, de fapt, problema? Care-i întrebarea?!

-Întrebarea e așa: există situații de lucrări, pe care Cris vi le-a predat dumneavoastră. Le-ați arătat mai departe Primăriei?

-Da.

-În situațiile de lucrări din noiembrie și octombrie 2017 apar costuri de dinainte, din pauza și de după meci. Aceste costuri sunt decontate din bani publici?

-Dacă ele sunt băgate în situația de lucrări, asta înseamnă mentenanță. Mentenanță nu înseamnă doar între meciuri. Înseamnă și cele pentru meci, înainte, la pauză. Inclusiv trasarea liniilor, udarea, porțile.

DE CE LE CONSIDERAȚI COSTURI PRIVATE?”

-Dar acestea nu sunt costuri private ale FCSB?

-Păi, de ce să fie?

-Pentru că, înainte de protocol, fie le făceați singuri, fie le plăteați unei firme, indiferent că e Cris sau altcineva. Separat de chirie plăteați aceste costuri de meci.

-Dar noi plătim închirierea, de ce să fie costuri private?

-Înainte așa făceați și așa face oricine joacă acolo. Orice altă echipă plătește costurile de organizare, tușarea, mutarea porților.

-Care-i întrebarea?

-Cum s-a ajuns să vă fie achitate din bani publici cheltuieli de meci ale FCSB?

-Nu, nu, nouă ne dădea stadionul la cheie, în condiții de joc.

NOI PLĂTIM CĂTRE CRIS DOAR PÂNĂ NE STINGEM CHIRIA ȘI UTILITĂȚILE”

-Nu mai insist că vom vedea. Nu vi se pare că Steaua e într-un conflict de interese?

-De ce?

-Pentru că Cris lucrează și pentru baza din Berceni pentru 12.000 de euro pe lună. Pentru câte terenuri face mentenanță pe 12.000 de euro lunar?

-Cinci terenuri, cred.

-Și pentru un singur teren costă 30.000 de euro, iar pentru cinci 12.000.

-Dar nu e același lucru. Un teren de antrenament e altceva decât un teren de joc. Altă mentenanță.

-De acord, dar e vorba totuși de cinci terenuri la unu.

-Nu puteți compara.

-Ce se întâmplă dacă mentenanța la Național Arena ajunge să coste mai mult decât aveți de plătit?

-Păi, noi suntem obligați, prin protocol, să plătim doar până la compensarea chiriei.

-Și a utilităților, asta scrie în protocol.

-Da. Și utilități.

-Bun. Și dacă mentenanța costă mai mult, ce se întâmplă că terenul trebuie oricum îngrijit? Nu mai plătiți mentenanța către Cris?

-Nu plătim. De ce să o plătim? Plătim doar în limita a ce datorăm Primăriei.

-Păi, mentenanța terenului trebuie făcută oricum.

-Nu e treaba noastră asta. Întrebați la Primărie!

Primăria Capitalei se abține

Gazeta a trimis ieri de la Primărie, prin email și pe sms și WhatsApp către consilierul pe probleme de sport al Gabrielei Firea, următoarele întrebări:

În urma cărei proceduri de achiziție publică a fost încheiat Protocolul nr.4048/ 27 octombrie 2017, semnat de primarul general Gabriela Firea și încheiat de către Primăria Municipiului București cu Fotbal Club FCSB SA?

Știți că în urma protocolului FCSB își decontează din bani publici cheltuieli private de organizare a meciurilor?

Dacă această înțelegere a fost posibilă, e posibil ca mâine să fie contractată întreținerea străzilor la fel, fără licitație, fără SEAP și fără ca Primăria să stabilească un preț maxim!

Primăria n-a comentat, motivând că ”duminică nu e zi lucrătoare” și a comunicat că va răspunde azi.

 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din 98% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din 98% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI