După zile întregi de chin, în care a trebuit să stea în casă şi să se mănânce cu paiul, fostul iepuraş Playboy se simte bine, însă a ajuns să regrete că a vrut să aibă buzele mai voluptoase.
„Îmi pare rău că mi-am mărit buzele ultima dată. Dar acum am scăpat de problemă. E important că orice greşeală se poate rezolva”, a declarat frumoasa blondă, aseară, în emisiunea „La naiba, să povestim!” prezentată de Mircea Solcanu.