UPDATE: Un fost șef al DIICOT, Remus Tudoran Jurj, a fost pus sub acuzare, alături de soțul Ioanei Băsescu, Radu Pricop. Cei doi și un polițist sunt suspctați că l-au ajutat pe fiul unui fost președinte al Republicii Moldova să șantajeze un om de afaceri.
Comunicatul integral al DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:
JURJ TUDORAN REMUS, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și PRICOP RADU, avocat în cadrul Baroului București, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la șantaj.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea suspecților Pricop Radu și Jurj Tudoran Remus, a exercitat asupra unui om de afaceri, acţiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la D.I.I.C.O.T, ce face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni (printre care şi gestiune frauduloasă).
De asemenea, inculpatul i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare, astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracțiunea de “gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
În aceeași perioadă, pentru a adăuga presiunii descrise mai sus un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu valoarea sumei respective, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins că are influenţă, direct şi indirect (mediat), asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri.
În acest sens, inculpatul i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri şi pentru soluţionarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente.
La data de 17 martie 2015, pentru acest „ajutor”, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins şi a primit de la omul de afaceri, dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.
Prin acest document, omul de afaceri recunoştea că ar datora personal inculpatului Lucinschi Sergiu suma de 2.000.000 euro, angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015.
Concret, suspectul Pricop Radu l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale ce face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară (decembrie 2014-martie 2015) a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către inculpatul Lucinschi Sergiu, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, sub imperiul constrângerilor repetate.
Suspectul Jurj Tudoran Remus, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care-l priveau pe același om de afaceri, printre care și cauza anterior menţionată, în perioada ianuarie 2015-martie 2015, l-a sprijinit în mod constant, pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.
Astfel, la data de 19 februarie 2015, suspectul Jurj Tudoran Remus a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale privind organul judiciar competent (în speță instanța de judecată), o ordonanță prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru 5 zile a teritoriului României, cu destinația Zambia.
Ulterior, la 06 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar față de omul de afaceri, într-una dintre cauze, suspectul Jurj Tudoran Remus, i-a comunicat acestuia că are în lucru și alt dosar penal și că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.
Această presiune a fost pusă asupra omului de afaceri ca urmare a discuțiilor anterioare, contradictorii, dintre acesta și inculpatul Lucinschi Sergiu, cu privire la acceptul de a-i remite banii.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspecților Jurj Tudoran Remus și Pricop Radu li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
Surse judiciare precizează că afaceristul șantajat, care este denunțător în cauză, este Alexandru Horpos, care deține o firmă de construcții și are, la rându-i, probleme penale.
UPDATE: Radu Pricop este suspectat de complicitate la șantaj, în dosarul fiului fostului președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi.
Sergiu Lucinschi a fost reținut aseară de DNA, sub acuzațiile de șantaj și trafic de influență, alături de un ofițer de poliție judiciară al DIICOT. Fiul fostului președinte al Republicii Moldova este acuzat că a șantajat un om de afaceri pentru a obține suma de patru milioane de euro.
Radu Pricop le-a cerut procurorilor DNA trei zile pentru a-și pregăti apărarea.
Pe de altă parte, soțul Ioanei Băsescu este cercetat de DNA și în dosarul care a fost declinat de la DIICOT și care vizează posibile fapte penale comise în ceea ce privește retrocedarea moșiei Brătienilor.
Concret, dosarul vizează posibile ilegalități în ceea ce privește restituirea unor proprietăți imobiliare din județul Argeș, care au aparținut Brătienilor.
Avocatul Radu Pricop și alte patru persoane, printre care și omul de afaceri Valentin Vișoiu, au obținut despăgubiri de zece milioane de euro, pentru un teren care aparținuse familiei Bratianu. Asta după ce au cumpărat drepturile succesorale. Despăgubirile au fost acordate de ANRP.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro