Potrivit acestora în timpul perchezițiilor aprobate de judecătorul de drepturi și libertăți la casa medicului Mihai Lucan, ginerele acestuia ar fi pus suma de bani și bijuterii într-o geantă.
Se pare că ginerele lui Mihai Lucan, care este tot medic, ar fi încercat să plece cu respectiva geantă, până la finalizarea actelor de verificare ale procurorilor DIICOT.
Aparatul de crioterapie al Institutului funcționa în clinica Lukmed
Una dintre modalitățile de delapidare descoperită de anchetatori este aceea că aparatul medical performant marca Galil, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia țesuturilor afectate, a fost adus și pus în funcțiune în clinica Lukmed.
Această activitate s-a realizat din cursul anului 2007 , moment în care reprezentanții Institutului și Lukmed au dispus transferul fizic și fără titlu al acestui aparat din sediul spitalului public în cel al clinicii private, fără a se întocmi niciun fel de act de transfer de gestiune sau vreun contract în acest sens.
În acest fel, în perioada 2007 – 2013 atât aparatura respectivă, cât şi consumabilele aferente achiziționate din bugetul Institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.
Intervenții de zeci de mii de euro de la aproape 200 de pacienți
Procurorii susțin că dețin dovezi certe, precum documentație medicală ridicată la percheziții, care atestă tratarea a 159 de pacienți în cadrul unor proceduri medicale de crioterapie prostatică sau renală, la clinica privată, cu ajutorul unei aparaturi medicale (Galil) aparținând Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Membrii grupului cumpărau kit-urile necesare utilizării acestuia aparatului performant, precum ace speciale, heliu, argon, din banii Institutului, iar pacienților le-au fost percepute sume consistente de bani cuprinse între 3.000 și 6.700 de euro pentru o intervenție intervenție.
Un astfel de kit pentru aparatul Galil folosit pentru tratarea unui pacient costă aproximativ 3.800 de euro per pacient.