În timp ce vorbea cu președintele finlandez Alexander Stubb, Meloni și-a ridicat privirea spre tavan și a făcut un gest către încheietura mâinii, arătând un ceas inexistent.
O a treia persoană prezentă la discuție și-a scos telefonul pentru a verifica ora, iar Meloni și-a dat din nou ochii peste cap și s-a strâmbat, înainte de a observa, cel mai probabil, că este surprinsă de camerele de luat vederi, moment în care a început să zâmbească.
Joe Biden și Jens Stoltenberg au deschis ziua în jurul orei locale 10.40, Biden părăsind Casa Albă la aproape 20 de minute după ora la care evenimentul fusese programat să înceapă.
Nu este prima dată când președintele american o face pe Meloni să aștepte în această vară. El a fost ultimul lider care a sosit la reuniunea G7 de luna trecută din Italia.
„Nu ar trebui să lași o femeie să aștepte așa”, i-a reproșat Meloni lui Biden, notează sursa citată.
Foto: Hepta