Decizia a fost data de Tribunalul București pe 21 ianuarie și nu este definitivă, iar afaceristul nu a contestat această decizie, potrivit portalului instanțelor.

În acest caz, Giovanni Francesco a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA pentru o condamnare de 1 an și 6 luni de închisoare, și conform minutei instanței, judecătorii i-au confiscat suma de 100.000 de lei, bani care ar fi fost dobândiți de Giovanni Francesco prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

„Menține măsurile asiguratorii dispuse de procuror în vederea acoperirii pagubei produse prin infracțiunea de evaziune fiscală, până la concurența sumei de 735.098 lei”, se mai arată în sentință.

Cazul lui Giovanni Francesco a fost separat de dosarul în care procurorii DNA au trimis în judecată mai multe persoane, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu, Dan Andronic, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Acuzațiile DNA

O parte din banii folosiți în campania lui Traian Băsescu din 2009, fonduri care ar fi provenit de la Oil Terminal, ar fi ajuns în conturile firmei lui Giovanni Francesco și totul s-ar fi făcut la instigarea Ioanei Băsescu, potrivit DNA.

Giovanni Francesco și Ioana Băsescu ar fi folosit o parte din bani pentru plată unei excursii în Cuba, iar alte sume au fost retrase și cheltuite în această călătorie.

Giovanni Francesco ar fi folosit alte sume de bani, care proveneau dintr-un contract încheiat cu o companie de cablu, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală a lui Traian Băsescu. Printre acestea, inclusiv pentru plata societății care a realizat pagină de internet băsescu.ro sau pentru plata unor servicii de consultanță prestate de firma lui Dan Andronic.

Ce fapte a recunoscut Giovanni Francesco

În rechizitorul prin care Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic au fost trimiși în judecată se arată că Giovanni Francesco a recunoscut acuzațiile. De altfel, el este protagonistul mai multor interceptări ambientale, alături de Ioana Băsescu.

„Inculpatul Francesco Giovanni-Mario a recunoscut săvârșirea faptelor și a arătat că a acționat la cererea concubinei sale, inculpată Băsescu Ioana, care i-a indicat toate contractele pe care le-a semnat și toate plățile pe care le-a efectuat în contul serviciilor de publicitate. Inculpata Băsescu Ioana a primit aceste informații de la inculpata Udrea Gabriela Elena și s-a ocupat de întocmirea contractelor și a facturilor direct sau prin intermediul angajatelor sale”, se arată în rechizitoriul DNA, citat de ziare.com.

În 2016, Giovanni Francesco se jura că nu el a fost denunțătorul în acest caz.

FOTO – Vlad Chirea


Citește și… Eroare cinică a sistemului medical: Gabriela Popa așteaptă un rinichi de aproape două decenii. În schimb, e invitată la un simpozion pentru celebrarea transplantului său reușit!


 

Urmărește-ne pe Google News