Liderul ţării baltice, învecinată cu Rusia şi Belarus şi în care se va desfășura luna viitoare summitul NATO, a făcut această declaraţie după o reuniune a consiliului de securitate al Lituaniei dedicată rebeliunii eşuate a organizației Wagner împotriva conducerii militare a Rusiei.

După ce Prigojin le-a ordonat trupelor sale – ajunse sâmbătă la doar câteva sute de kilometri de Moscova – să se retragă la bazele temporare din Ucraina, afirmând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc, Kremlinul a anunţat că şeful Wagner va părăsi Rusia către Belarus, iar dosarul deschis de FSB împotriva lui, pentru „instigare la revoltă armată” va fi clasat.

Dacă Prigojin sau o parte a grupării Wagner se află în Belarus fără planuri şi nici intenţii clare, aceasta înseamnă pur şi simplu că trebuie să ne consolidăm şi mai mult securitatea la frontierele orientale.

Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei:

„Nu vorbesc doar despre Lituania astăzi, ci cu siguranţă despre ansamblul NATO”, a precizat liderul de la Vilnius.

Acesta a mai anunțat că Executivul lituanian va aloca resurse suplimentare serviciilor de informaţii pentru a evalua „aspectele politice şi de securitate din Belarus”.

„Regele este gol”

Asemeni multor politicieni occidentali, preşedintele lituanian crede că, după rebeliunea armată a grupării Wagner, preşedintele rus Vladimir Putin se va confrunta în lunile următoare cu şi mai multe dificultăţi, în plus faţă de cele provocate de războiul din Ucraina.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Regele este gol”, a remarcat Nauseda, referindu-se la Putin.

Politicienii şi comentatorii care ar dori înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere văd în rebeliunea lui Prigojin o fragilizare a poziţiei liderului de la Kremlin.

Totuşi, o reuşită a acestei rebeliuni ar fi putut aduce în Rusia un leadership mai ostil faţă de Occident decât cel al lui Putin, mai spun experții.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Avem subiectele la română de la Bac 2023! Vezi rezolvarea subiectelor la limba română date azi la Bacalaureat 2023!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Jumbo   •   02.07.2023, 20:50

Disperarea cand imi vine/Rup cămeșa de pe mine😀😀😀😀. Haide ba, pana acum cateva zile se umflau muschii pe voi ca pe bideu-irak zis Popeye 😀. Aparati va singuri si de nuclearele lui Lukasenko si de mercenarii lui prigojin, ca doar nu vreti sa va aparam noi, romanii😀😀😀😀

Jumbo   •   27.06.2023, 15:47

Popoarele baltice???? Hahahahahahaha. Iubaretii europei, nu conteaza unde😀😀😀

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI