Conform urmelor de pe giulgiu, corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri, în prezent peticite, locurile presupuse a fi ars la incendiul din 1532 şi mai multe pete de apă de la stingerea flăcărilor.
Conform textului biblic, a treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus dispăruse, iar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos, într-un colţ.
Ulterior, existenţa giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Giulgiul ar fi fost dus din Ierusalim după moartea lui Iisus şi dat regelui Abgar din Edessa (Turcia), care l-ar fi ascuns într-un perete al cetăţii.
Prima poză a fost făcută în 1898
În secolul al VII-lea, giulgiul este redescoperit, iar în anul 944 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, unde devine obiect de cult. În 1204, cruciaţii occidentali cuceresc Constantinopolul şi îl jefuiesc. Giulgiul ajunge în Franţa.
Este mutat de mai multe ori până în 1578, când este dus la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino. În 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia “pânza sfântă” pentru a o vedea toată lumea, dar pe negativ, în loc de fâşii obişnuite, i-a apărut imaginea unui om în suferinţă.
Isteria produsă de acest instantaneu a determinat autorităţile torineze să nu mai expună obiectul. În 1931, biologii şi antropologii au putut confirma că urTehnologia secolului XXI, învinsă de cel mai controversat artefact Giulgiul din Torino pare un mister de nedescifratmele de pe pânză sunt de sânge. În 1983, giulgiul intră oficial în posesia Vaticanului.
Controversele şi datările cu carbon nu au putut elucida misterul acestui obiect. În mod straniu, tehnologia modernă nu poate stabili data exactă când a fost ţesută această pânză!

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Ipoteze CONTRA autenticităţii

  • Datarea cu carbon din anul 1988 a sugerat că obiectul este un fals, datând din secolele XII-XIV, deci fiind mult mai recent decât perioada în care a trăit şi a fost răstignit Iisus.
  • Unii sceptici spun că Giulgiul a fost făcut de Leonardo da Vinci.
  • Joe Nickel, un critic dur al giulgiului, a afirmat că pânza este doar o pictură din secolul al XIV-lea. El spune că un model masculin a fost acoperit cu vopsea şi înfăşurat în pânză pentru a crea o figură ambiguă a lui Iisus. Modelul ar fi fost acoperit cu ocru roşu, pigment ce era des folosit în Italia Evului Mediu, apoi i-au fost presate pe pânză capul şi corpul, pentru a crea imaginea actuală.

Ipoteze PRO autenticitate

  • În 2005 a fost realizat un test care a dovedit că giulgiul are o vechime de peste 1.300 de ani. Acest test a fost ignorat de comunitatea cercetătorilor.
  • O altă analiză a demonstrat asemănări între această pânză şi hainele evreieşti din secolul I. Şi această dovadă e ocolită de oamenii de ştiinţă.
  • Sângele de pe giulgiu este sânge adevărat uman – cu toate rănile care corespund răstignirii.
  • Pe giulgiu piroanele au fost la încheieturi. Recent, s-a demonstrat că aşa făceau romanii crucificările.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI