Giulia Anghelescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care puteţi afla cât de îndrăgostită a fost de nimeni altul decât Marilyn Manson, cum s-a îndrăgostit prima oară, dar şi care a fost cea mai frumoasă zi din viaţa ei.

Citeşte şi „O zi din viaţa Giuliei Anghelescu”

Libertatea.ro: Eşti o persoană foarte activă în mediul online. Comunici des pe internet cu fanii?
Giulia Anghelescu: Am avut zile în care stăteam aproape tot timpul pe Facebook şi pe Twitter, discutând ore întregi cu fanii şi cu prietenii mei. Ba chiar am dat şi o exclusivitate pe contul meu de Twitter, unde am anunţat colaborarea cu DJ Project!

Cum te-ai adaptat pe perioada şcolii la toate schimbările pe care le-ai făcut?
Să ştii că ai dreptate, chiar am trecut prin multe schimbări… Clasele primare le-am făcut la un liceu de artă din Galaţi, apoi am urmat un liceu pedagogic, unde am stat foarte puţin. În clasa a noua m-am mutat la un liceu din Constanţa, pentru ca doi ani mai târziu să vin la Bucureşti pentru a studia la liceul „Gheorghe Lazăr”.

Care a fost cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o la şcoală?
Prin generală s-a întâmplat… Băieţii ne bulgăreau cu zăpadă şi eu am vrut să-l lovesc pe unul dintre ei. Am nimerit greşit şi mi-am luxat degetul mijlociu! Cam două săptămâni am stat cu el ridicat şi toată lumea a râs de mine, dar a fost foarte amuzant!

S-a îndrăgostit de un băiat mai mic de ea şi s-a sărutat cu el sub scara liceului

Când te-ai îndrăgostit pentru prima oară?
Cred că eram clasa a şaptea, iar el a şasea. Se tot lua de mine, iar când încercam să vorbesc cu el mă ignora. Ţin minte că era foarte frumuşel şi mi s-a pus pata pe el, iar primul sărut s-a petrecut sub scara liceului! Am fost foarte încântată la acea vreme.

A fost o împlinire pentru tine faptul că te-ai mutat încă de mică la Bucureşti? Mulţi tineri fac acest pas abia la facultate.

Sincer? Încă de la 14 ani am visat să mă mut la Bucureşti! A fost cea mai mare dorinţă a copilăriei mele.

Povesteşte-ne cum ai început cariera muzicală.
Ar fi multe de spus, pornind de la Tip Top Minitop… Iniţial am făcut o trupă la Galaţi alături de Andreea Antonescu şi Monica (n.r. – viitoarea membră a formaţiei Candy).

Cum a luat naştere trupa Candy?
Eu am fost la Laurenţiu Duţă alături de tatăl meu în speranţa că Laurenţiu îmi va produce un album solo. El mi-a zis foarte clar că în acel moment era nevoie de o trupă de fete, însă eu am fost reticenă la început. I-au trebuit maxim 24 de ore că să mă convingă să le cunosc pe Claudia şi pe Selena, apoi imediat a apărut formaţia Candy, care a avut un succes enorm la acea vreme.

Totuşi visul frumos nu a durat foarte mult…
Este adevărat, Claudia a părăsit formaţia imediat după un revelion şi nu prea am mai ştiut ce să facem. A plecat destul de brusc, dar au existat multe neînţelegeri la acea vreme… Cert este că imediat am cooptat-o pe Monica în trupă şi am continuat proiectul Candy.

Ai mai păstrat legătura cu Claudia Pavel?
Pe moment, nu. Chiar nu am mai vorbit absolut deloc. Dar câţiva ani mai târziu ne-am întâlnit din întâmplare şi am stat câteva ore bune povestind ceea ce s-a mai întâmplat în viaţa noastră.

„Dacă nu era tata, trupa Candy nu ar fi ajuns atât de sus”

Ce ne poţi spune despre cariera solo a Claudiei?
Este teribil de curajoasă că a scos un album extrem de calitativ pentru piaţa muzicală din România! Nu ştiu câţi ar fi avut curajul ei. Iar piesa „Dont miss missing you” este absolut genială, cred că am ascultat-o de peste 1.000 de ori!. Plus că ea a avut un concert unplugged de curând, îmi pare foarte rău că nu am reuşit să ajung.

S-a scris la acea vreme că tatăl tău s-a implicat foarte mult în organizarea trupei Candy…
Dacă nu ar fi fost tata alături de Candy, noi nu am fi ajuns atât de sus! Mi-aş fi dorit ca tata să nu mă fi criticat atât de mult, dar până la urmă a fost cu folos. Spre exemplu, dacă greşeam toate trei, el mă critica cel mai tare pe mine, doar eram fata lui.

Care sunt trupele româneşti care îţi plac cel mai mult?
Holograf şi Direcţia 5, le-am ascultat încă de mică. Cred că se poate spune că eram fană a stilului rock.

A fost îndrăgostită de Marilyn Manson şi a trecut printr-o perioadă „emo”

Giulia îndrăgostită de muzica rock?
Şi încă cum! Am avut o perioadă emo în viaţa mea… poate nu emo în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu eram tristă, dar mă machiam cu negru şi îmi făceam unghiile în nuanţe închise. Mi-au plăcut foarte mult Marilyn Manson, eram pur şi simplu îndrăgostită de el.

Părinţii tăi nu s-au îngrijorat?
Ei şi-au dat seama că este doar o fază prin care trec şi m-au lăsat în pace… Dar s-au speriat puţin când mi-am mutat patul în mijlocul camerei, iar pe marginea lui aveam lumânări. De asemenea, pereţii erau plini cu postere cu Manson. La un moment dat am vrut să vopsesc pereţii camerei mele în negru, dar m-am oprit la timp!

În noiembrie anul trecut te-ai despărţit de Vlad Huidu, acum eşti singură?
M-am mutat de la el şi acum stau în chirie, iar în acelaşi timp îmi caut un apartament ca să-l cumpăr. Sunt singură şi cred ca îmi place aşa.

Care au fost motivele despărţirii de Vlad? Urma să vă căsătoriţi…
Chiar nu aş putea să spun care a fost motivul, tot ce ştiu este că totul s-a întâmplat groaznic de repede. Nici nu am apucat să realizez că nu mai suntem împreună. Nu ne-am certat niciodată. De acum nu mai vreau să programez nimic, vreau să fiu surprinsă de ceea ce se va întâmpla în viaţa mea.

„Cea mai frumoasă zi din viaţa mea? Când m-a cerut Vlad în căsătorie la Paris”

S-a scris că v-aţi separat pentru că ţi-ar fi fost frică de căsătorie. Este adevărat?
Poate este cel mai neadevărat lucru care s-a scris vreodată despre mine. Dar aşa se întâmplă în România, se scriu ştiri fără să fie verificate. Acum mă bucur că pot clarifica situaţia şi pot spune că eu îmi doresc o familie mai mult decât orice pe lumea asta.

Care este destinaţia de vacanţă preferată?
Anul trecut am fost în Caraibe alături de Vlad, a fost incredibil de frumos… Apoi la întoarcere am vizitat Parisul, timp în care am reuşit să ajungem şi la Disneyland, unde m-am pozat cu Mickey Mouse! A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea, atunci Vlad m-a cerut în căsătorie şi eu am spus „da”…

De ce radio şi nu televiziune?

Am ales radioul pentru că nu îmi place să zâmbesc fals în faţa unei camere de filmat. La radio sunt în elementul meu, iar echipa de la One FM este formată numai din profesionişti.

Cu cine ai vrea să faci un duet?
Robbie Williams, Robbie Williams, Robbie Williams! Este un profesionist desăvârşit care produce muzică de cea mai înaltă calitate. Ţin minte că la Londra am vizitat muzeul figurilor de ceară, iar prietenii nu m-au putut dezlipi de Robbie Williams. Cel de ceară, evident! (râde)

Ascultă DJ Project şi Giulia – Nu

 
 

Urmărește-ne pe Google News