În 1995, şi-a înregistrat prima casetă, cu piese compuse de Adrian Ordean şi Mihai Ochiu. În anii următori, Giulia a făcut parte din mai multe trio-uri feminine până la găsirea distribuţiei perfecte, în trupa Candy. Ca un fapt inedit, într-o altă formulă, Giulia a cântat alături de Monica Andrei, viitoarea sa colegă din Candy, dar şi cu Andreea Antonescu, devenită faimoasă ulterior în trupa Andre.

În 2002, Giulia s-a mutat la Bucureşti şi a absolvit Colegiul „Gheorghe Lazăr”. După aceea, a optat pentru cursurile Facultăţii de Sociologie – Psihologie, din cadrul Universităţii Spiru Haret.

În anul 2004, artista sărbătorită astăzi a renunţat la proiectul Candy şi a ales o carieră solo, lansând şi albumul „Giulia”, chiar de ziua ei, pe 7 noiembrie 2004. Au urmat multe colaborări în sfera televiziunii şi radioului, Giulia prezentând mai multe emisiuni TV şi devenind DJ la Kiss FM şi Kiss TV. Din 2009, Giulia a devenit solista prestigioasei trupe DJ Project.

Transmite-i şi tu un mesaj Giuliei!

Urmărește-ne pe Google News