‘Am înțeles că încă se lucrează la Podul Prieteniei și astfel se formează cozile de TIR-uri în așteptare pentru trecerea frontierei. La intrarea în municipiul Giurgiu, cât și pe DN 5 acționează echipaje ale biroului rutier, respectiv serviciului rutier, atunci când coada de tiruri se întinde spre localitățile Remuș, Frătești, Daia și accesul este permis și dirijat în serii astfel încât să nu se creeze blocaje ale traficului”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Cristian Șuță.
Totodată, coada este întreruptă pe raza localității Remuș traversată de DN 5 și este dirijată de polițiști la intrarea și la ieșirea din localitate pentru a nu crea un disconfort locuitorilor satului. De multe ori, șoferii nerăbdători claxonează minute în șir atunci când se văd puși în situația de a aștepta la trecerea frontierei.
Potrivit ITPF Giurgiu, traficul la frontieră este de aproximativ 1.200 de mijloace de transport pe sensul de ieșire din România în 24 de ore, iar potrivit CNADNR mai erau de executat unele lucrări de frezat și asfaltat, iar acestea ar fi trebuit să se încheie încă de la finalul lunii mai.