Un italian și-a dat doctoratul în Catedrala Mântuirii Neamului: „Titu Maiorescu și Spiru Haret au considerat că banii trebuie să fie folosiți pentru construcția școlilor”

Cartea, care urmează să fie tradusă și lansată și în România, urmărește proiectul Catedralei Mântuirii Neamului de la prima sa mențiune, în 1881. Un proiect care a fost ținut la sertar peste un secol fiindcă în realitate, a stârnit mereu aceeași controversă și aceeași întrebare de la fostul ministru al educației Spiru Haret până în aceste zile: facem catedrala sau investim în educație și sănătate?

Giuseppe a ajuns prima oară în România în 2007, ca voluntar. Avea 17 ani atunci. Acum are 31, vorbește o română impecabilă, îi place țara noastră și chiar își dorește ca în următorii ani să locuiască și să lucreze aici.

Un an în București, locuind aproape de șantier

Libertatea: Despre Catedrala Mântuirii Neamului se discută în România la antipozi, ori ești pentru, ori ești împotrivă. Tu ai reușit să găsești o cale de mijloc în a vedea proiectul?
Giuseppe Tateo: Eu nu am fost interesat să-mi fac o idee și să văd ce gândesc eu, mai mult am încercat să văd care este sentimentul general, fără să folosesc metode sociologice cantitative. În primul rând, trăind un an în București, făcând teren și locuind la câteva sute de metri de șantier. Am avut mai multe impresii: în primul rând că oamenii de pe acolo – eu am făcut munca de teren în 2015-2016, atunci construcția era la un nivel intermediar, nu se prea știa când va fi terminată – oamenii nu prea erau deranjați.

Recomandări

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo

Am vorbit cu cei care au magazine pe-acolo și era un vânzător care spunea că din poziția de plătitor de taxe nu era fericit să se facă un proiect de asemenea anvergură cu bani publici care să fie în proprietatea bisericii, dar din punctul de vedere al vânzătorului era destul de fericit, că știa că se va schimba ceva în afacerea sa.

Până la urmă cred că este o construcție controversată și am avut senzația că cei care o apără sunt mai puțini decât cei care o consideră problematică.

Mi se pare de înțeles faptul că o construcție care până acum a costat 150 de milioane de euro, poate și mai mult, într-o țară care este dovedită prin rapoartele UE că are sectoarele de educație și sănătate „cronically underfunded” („subfinanțate cronic”), ca să menționez direct din rapoarte, e o problemă. Pentru că folosirea banului public este o problemă și etică, și morală.

Giuseppe Tateo, doctor la Institutul de Antropologie Socială „Max Planck”:

Construcție amânată 50 de ani în favoarea educației: „A fost voință din toate părțile spectrului politic”

– Ai făcut și cercetare în arhivă și ai aflat mai multe despre acest proiect care are o istorie. Ce ai găsit acolo?
– Munca mea de arhivă nu e mare, dar am folosit totuși documente de arhivă, care spun un lucru interesant, dar care nu e dovedit de istoricii care până acum au scris despre Catedrală, dar care sunt istorici legați de Biserica Ortodoxă Română.

Recomandări

Cazul ce poate răsturna dosarele lui Mario Iorgulescu şi Vlad Pascu. Avocaţii lor aşteaptă decizia judecătorilor

Mi s-a părut foarte interesant să subliniez că această catedrală a fost amânată de mai multe ori pentru că miniștrii culturii și cultelor dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea au considerat că banii care au fost alocați pentru noua catedrală din București trebuiau să fie folosiți mai mult pentru construcția școlilor și îmbunătățirea sistemului educațional. Ceea ce oamenii cer și acum, cei care sunt critici ai proiectului.

Giuseppe Tateo, doctor la Institutul de Antropologie Socială „Max Planck”:

Mi se pare interesant că acest proiect nu a fost implementat timp de 50 de ani, din 1881 până în 1933, când a fost pus deoparte și Catedrala Patriarhală a fost renovată. Și miniștrii pe care i-am menționat au fost Spiru Haret și Titu Maiorescu și Take Ionescu.

Însă, în conformația postsocialistă a României s-au intersectat o serie de condiții ca această construcție să fie făcută acum în foarte puțin timp.

Vorbim de o construcție mare, cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume, și iată că în zece ani am ajuns aproape la finalizarea ei. Asta înseamnă nu doar că a fost voința politică din toate părțile spectrului politic, dar a fost și alegerea unui patriarh tânăr și foarte hotărât să ducă acest proiect până la capăt.

Giuseppe Tateo, doctor la Institutul de Antropologie Socială „Max Planck”:

Și așa s-a întâmplat ca un proiect care a fost amânat timp de 50 de ani într-o perioadă istorică în care ar fi însemnat mult mai mult construcția unei catedrale, când secularizarea și pluralismul religios erau la un stadiu diferit decât știm acuma, n-au văzut realizarea acestui proiect, dar după socialism, în România de acum, în zece ani s-a reușit construcția.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Crearea unei comunități duhovnicești

– Tu ai stat mult pe lângă biserică, ai participat la slujbe. Ce experiențe ai avut?
– Accesul la șantierul catedralei nu era permis și încă nu este, însă paraclisul catedralei a fost activ din 2012-2013 și Patriarhul Daniel, care este un strateg și un manager apreciat pentru felul în care știe să gestioneze biserica, a adus un monah carismatic, cu har și popular, părintele Ciprian Grădinaru, de la Mânăstirea Sihăstria. L-a adus în buricul Bucureștiului, într-o zonă care a fost dur desacralizată în anii 80, din cauza construcției Casei Poporului. A adus această personalitate pentru că voia, sunt convins, să recreeze o comunitate religioasă.

Mergând foarte des la paraclis, mi-am dat seama că era un loc special, dacă stăm să ne gândim la bisericile din București, unde câteodată găsești oameni înăuntru, dar nu poți să spui că în fiecare săptămână sau zi e lume, e lume duminica, la slujbele importante. Dar la acest paraclis tot timpul trebuia să aștepți câteva ore să vorbești cu acest părinte (Ciprian Grădinaru. n.red.). Și foarte des era coadă care sfârșea în curte.

Giuseppe Tateo:

Așa că într-un capitol al cărții povestesc și viața acestui paraclis și dorințele, preocupările pe care le-au adresat credincioșii acestui părinte. Am vrut să vorbesc despre asta ca să aduc atenția asupra faptului că nu e întâmplător că a venit aici unul dintre cei mai populari preoți români, fix în Dealul Arsenalului. A fost o alegere menită să reclădească o comunitate bisericească în jurul catedralei.

„Fix între Parlament și Ministerul Apărării Naționale”

– Catedrala este chiar lângă Casa Poporului care a fost făcută din grandomania unui dictator și avem Catedrala Mântuirii Neamului care este acum mai înaltă decât Casa Poporului. Ai găsit vreo simbolistică în această comparație?
– Acesta este motivul pentru care am trimis proiectul meu pentru doctorat în Germania, când am aflat că locul construcției era la o sută de metri distanță de Casa Poporului. Din punct de vedere simbolic mi s-a părut extrem de fascinant, dar nu numai simbolic. Locația are un rol foarte important în acest proiect.

Vorbind cu arhitecții care s-au ocupat de proiect, mulți au subliniat faptul că într-adevăr, comparat cu celelalte locații posibile, cea de lângă Casa Poporului era singura care nu consuma un loc, nu era nevoie să distrugi nimic, că deja fusese distrus de Ceaușescu. E interesant că această catedrală a crescut într-un loc care a fost eliberat de fapt de către marele inamic al Bisericii, dacă urmărim narativa bisericii.

Giuseppe Tateo:

Privind înălțimea, ceea ce au spus arhitecții și urbaniștii care au lucrat la proiect a fost că, fiindcă în zonă ai numai clădiri înalte și impunătoare, ai clădiri de nouă etaje pe Calea 13 Septembrie, ai Ministerul Apărării și Casa Poporului, nu puteai face o biserică mică sau extinsă pe orizontală, trebuia să fie la aceeași scală.

Ceea ce a fost extrem de criticat de ceilalți arhitecți pentru că nu poți să ai o biserică de cartier, între ghilimele, și să o mărești de zece ori, asta nu există din punct de vedere stilistic, arhitectural. Și arhitectura e un exemplu de pastișă, adică au fost folosite mai multe stiluri și materiale care nu au nimic în comun și e considerat o greșeală.

– Vechiul palat din Dealul Patriarhiei a fost sediul Marii Adunări Naționale și apoi Camera Deputaților. Acum Catedrala Mântuirii Neamului este lângă Parlament. Polii puterii au rămas împreună.
– Să nu uităm Academia Română și Ministerul Apărării Naționale. Acest deal reprezintă foarte bine puterile statului. Și biserica, prin simbolismul pe care îl are, cu această tendință naționalistă pe care și-a asumat-o în ultimii 120 de ani, e reprezentată bine spațial. Fix între Parlament și Ministerul Apărării Naționale.

Foto: Hepta.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro