Glumele și declarațiile ducelui de Sussex au fost menite să calmeze zvonurile care au circulat intens în ultima vreme despre căsnicia sa. Speculațiile despre o posibilă separare între Harry și Meghan au luat amploare după ce cei doi au început să apară la evenimente diferite. Această situație a fost interpretată de anumiți comentatori regali drept un semn al unor tensiuni în cuplu.
Întrebat despre aceste zvonuri în cadrul evenimentului de la New York, Prințul Harry a oferit un răspuns ironic, spunând că motivul pentru care Meghan nu era alături de el la summit este simplu: „Motivul pentru care nu suntem împreună la unele evenimente? Pentru că m-ați invitat doar pe mine! Ar fi trebuit să știți asta”.
Harry și Meghan nu s-au despărțit
Harry a continuat pe același ton amuzant, adăugând că zvonurile despre relația lor au devenit exagerate. „Se pare că am cumpărat și ne-am mutat în 10-12 case. Și am divorțat tot de atâtea ori”, a spus Prințul.
Declarațiile lui au stârnit râsete în sală, dar au arătat și cât de departe au ajuns speculațiile despre viața sa personală. Într-un moment mai serios al discuției, Harry a exprimat compasiune față de cei care alimentează sau cred aceste zvonuri, numindu-i „trolli online”.
„Cei pentru care îmi pare cel mai rău sunt trollii. Li se ridică speranțele, se gândesc «Da, da, da» și apoi nu se întâmplă nimic. Chiar îmi pare rău pentru ei”, a adăugat Prințul Harry.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Declarațiile lui Harry reflectă o abordare calmă și detașată față de interesul constant al presei și al publicului pentru viața sa privată. El a subliniat că alegerea de a apărea uneori separat nu înseamnă probleme în cuplu, ci pur și simplu priorități diferite sau invitații specifice.
Există în continuare voci care speculează divorțul
În ciuda declarațiilor lui Harry, speculațiile continuă să persiste. Kinsey Schofield, gazda podcastului „To Di For Daily”, a declarat recent că este greu de spus dacă Meghan și Harry lucrează separat din motive profesionale sau dacă acest lucru ar putea prefigura o distanțare personală.
Kinsey Schofield a amintit de un articol din Rolling Stone din vara trecută, care susținea că Ducii de Sussex se află într-o „eră a eșecurilor” din cauza lipsei de realizări semnificative după plecarea din familia regală. Cu toate acestea, ea consideră că viitorul lor profesional și personal va oferi mai multe răspunsuri.
„Dacă vom continua să-l vedem pe Harry lucrând separat de Meghan după începutul noului an, va fi corect să dezbatem ce înseamnă asta pentru relația lor personală”, a afirmat Kinsey Schofield.