Comentează“O comedie de Lars von Trier” suna destul de mult ca o gluma – desi, sub kilograme de anxietati, cineastul danez a dovedit ca are si cateva grame de umor. Dar “Seful sefilor” este probabil cea mai buna gluma a sa (daca nu ne gandim la “Manifestul Dogma” insusi ca o gluma…): pentru a o filma, danezul a apasat – pur si simplu – butonul unui aparat numit Automavision si a lasat computerul sa faca mai toata treaba.
Pentru un maniac al controlului, ca von Trier, trebuie sa fi fost o terapie. “Viata este ca un film Dogma, spune un personaj la un moment dat; nu auzi prea bine ce se spune, dar cuvintele sunt importante.” (daca stiti ce e cu Dogma, aici veti rade!) Idem in “Seful sefilor”: nu doar ca mai toata povestea se face “din vorbe”, dar cateva din cele mai bune gaguri ale sale trimit la cativa eroi literari, ca “idiotul” Ibsen sau suedezul Strindberg… Comedia lui von Trier pare un fel de A fost sau n-a fost? (50% filmat intr-un studio tv) pe care excentricul danez a simtit nevoia s-o faca inca si mai minimalist decat Idiotii din 1998: 90% din poveste se petrece intr-un imobil de birouri, cu cateva scurte incursiuni pe “teritoriu neutru” (o curte, un carusel, un zoo). Personajul principal este un actor somer, Kristoffer (Jens Albinus, genial), care este angajat de patronul unei firme de IT pentru a se da drept Svend, “bosul cel mare”, ferindu-l pe acesta de antipatia personalului. Von Trier scoate efecte comice devastatoare dintr-o simpla grimasa, fraza sau detaliu scenografic, dar atentie: nu este genul de comedie clasica, la patru ace, cu reteta la butoniera! Danezul se joaca – uneori inspirat, alteori nu, dar intotdeauna surprinzator – cu insasi ideea de “comedie”, aratandu-ne cum se face si din ce. Iar la sfarsit, povestitorul din off (von Trier insusi) revine pentru a trage concluziile: “Daca asta ati vrut, ati primit ce meritati!”. Von Trier n-a fost niciodata un dragalas.
Ca filmuletul acesta – facut parca intr-o pauza de filmare a ceva mai “serios” – functioneaza neasteptat de bine este gratie, fireste, vervei diabolice a lui von Trier, care poate servi o (falsa) fabula morala pe tava unei (adevarate) comedii.
Alex Leo Serban
Critic de film