Scuzele sunt, se pare, o institutie inexistenta in politica romaneasca. M-as fi asteptat ca, dupa ce au debitat gogomania cu „luptatorii Hamas” antrenati in Romania, deputatul PRM Danut Saulea si seful sau, C.V. Tudor, sa fi realizat enormitatea acestor afirmatii, mai ales dupa ce SPP le-a explicat exact despre ce este vorba.
N-ar fi fost un capat de tara si nu le-ar fi cazut celor doi coroana daca si-ar fi cerut scuze si ar fi afirmat, de exemplu, ca au fost dezinformati. Astfel, s-ar fi inchis, probabil, toata tarasenia. Dar nu! Vadim Tudor a sarit ca ars – exact cum am banuit si cum am scris, de altfel, vinerea trecuta – acuzand „prigoana politica” declansata impotriva sa, ca lider al Opozitiei.
La randul sau, deputatul Saulea nu s-a lasat mai prejos idolului sau si s-a aratat – intr-o emisiune televizata – peste poate de revoltat ca i s-ar putea ridica imunitatea parlamentara „pentru o declaratie politica”.
Ati inteles dumneavoastra? Adica, la adapostul acestei sintagme „generoase”, un parlamentar poate sa debiteze cele mai mari gogomanii si sa emita toate prostiile din lume, cu pretentii de „opinie politica”. Astfel, de ce nu i-ar spune un ales presedintelui ca-i tampit?! Sau alegatorilor ca sunt un popor de prosti?! Ca doar si acestea pot fi considerate, la o adica, „declaratii politice”…

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News