Compania a anunțat că va concedia patru angajați care ar fi încălcat în mod repetat regulile de securitate, dar o parte dintre salariați spun că Google vrea să-i intimideze și să le distrugă organizarea.
Doi dintre angajații concediați au spus că decizia s-a luat fiindcă au fost activi în diverse campanii ce contestă practici din interiorul companiei sau diverse programe ale Google.
Compania s-a mândrit mereu cu faptul că permite angajaților să-i conteste deciziile într-un sector IT unde rar se întâmplă public acest lucru, potrivit Hotnews. Mulți spun însă că transparența de la Google pare să se diminueze.
Au încălcat procedurile interne de securitate
Google spusese luni, într-un mesaj intern, că cei patru oameni au încălcat procedurile interne de securitate, accesând documente pe care nu aveau voie să le deschidă.
Rebecca Rivers, unul dintre angajații vizați, a condus campania susținută în august de 1.500 de angajați, prin care companiei i se cerea să refuze în a participa la politica de separare a familiilor de la frontiera mexicană și cerea Google să nu accepte expulzarea celor care nu au toate actele în regulă.
Google a spus că Rivers a consultat documente interne la care, conform unei noi politici, nu avea acces.
Marți, un grup de angajați ”activiști” numit ”Google Walkout for Real Change” a publicat pe Medium o scrisoare în care susține că Google ar fi angajat o companie care să facă un fel de ”represiune antisindicală” în ideea de a ”zdrobi” orice tentativă de organizare internă împotriva companiei.
Regulament schimbat
Angajații din grupul de activiști spun că cei patru au luat poziție pentru un mediu de muncă mai bun, practică încurajată de Google în codul de conduită care spune că poți să spui când vezi ceva ce nu-ți convine. Angajații spun că atunci când au vorbit, compania s-a ridicat împotriva lor.
Grupul Google Walkout For Real Change mai susține că cei de la companie au schimbat de curând regulamentele interne, astfel încât riscă să fie concediați și cei care se uită la anumite documente la care, până la modificare, angajații se puteau uita fără probleme.