Comisia Europeană a anunțat, pe 22 iunie, deschiderea unei investigații oficiale împotriva companiei Google. Ancheta își propune să stabilească dacă gigantul american a distorsionat competiția prin restrângerea accesului altor companii la date colectate de la utilizatori în scopuri publicitare. Practic, aceste date ajungeau să fie folosite pentru a îmbunătăți targetarea utilizatorilor, adică de afișarea de reclame din domeniile de interes ale acestora, doar de către Google.

Asemenea practici reprezintă o încălcare a legislației europene în domeniul concurenței prin favorizarea propriilor servicii tehnologice de publicitate online, în detrimentul rivalilor din domeniu, al publicitarilor și publisherilor, susține executivul european.

„Google colectează date cu scopul targetării reclamelor, vinde spațiu publicitar și, în același timp, este intermediar. Deci este prezent la aproape fiecare nivel al lanțului cererii de pe piața publicității online. Suntem îngrijorați că astfel a îngreunat accesul rivalilor în competiție. Concurența echitabilă este importantă, atât pentru ca publicitarii să ajungă la consumatori, cât și pentru publisherii care vând spațiu publicitar pentru a obține venituri și finanțare pentru conținut”, a punctat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager.

Mulți publisheri se bazează pe publicitate online pentru a finanța accesul gratuit al consumatorilor la conținut. În 2019, piața publicității online a însemnat aproximativ 20 de miliarde de euro doar în țările UE.

Google oferă mai multe servicii tehnologice de publicitate online, care ajută la intermedierea contactului dintre cumpărătorii de reclame și publisheri. Ca parte a investigației, Comisia Europeană va analiza corectitudinea unor practici impuse în aceste relații de intermediere de către gigantul din SUA.

Posibil proces și în SUA

Google nu are probleme doar în UE. În Statele Unite, mai mulți procurori generali se pregătesc să dea în judecată gigantul tehnologic pentru încălcarea legislației antitrust în magazinul de aplicații mobile Play, relatează Reuters. Ancheta în acest caz este condusă de procurorii generali din Utah, New York, Carolina de Nord și Tennessee.

Nu este clar dacă vor participa și alte state. 

Însă Google se confruntă în instanță și cu o plângere pentru încălcarea legislației antitrust, inițiată anul trecut de către Departamentul de Justiție, care acuză gigantul de comportament monopolist. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News