Google a afirmat, într-un comunicat, că nu şi-a dat seama că dispozitivele de filmare montate pe maşini s-au conectat la reţelele wireless private – deschise în momentul când autovehiculele au trecut prin faţa caselor, chiar şi dacă în acel moment nu erau conectate la internet.

Informaţia necriptată conţine datele personale ale utilizatorului şi permite accesul la conţinutul poştei electronice, informează Agerpres. Google a subliniat că activitatea pentru ”Street View” a fost suspendată în momentul depistării problemei. Pentru rezolvarea situaţiei, compania s-a pus la dispoziţia comisarului pentru Protecţia Datelor din Noua Zeelandă, Marie Shroff.

Compania a admis, în luna mai, că automobilele sale au încălcat legile de protecţie a datelor în peste 30 de ţări, fiind demarate investigaţii în Germania, Australia, Spania şi Franţa. Google susţine că nu a fost vorba de rea-credinţă, însă organizaţia britanică Privacy International este de părere că este vorba de o faptă penală, deoarece sistemul utilizat separa în mod intenţionat datele criptate de cele necriptate, înregistrând toate informaţiile în mod sistematic

 
 

Urmărește-ne pe Google News