Reamintim, Google ”botează” fiecare versiune de Android astfel încât acesta să înceapă, în mod cronologic, cu fiecare literă a alfabetului. De asemenea, fiecare versiune trebuie să fie un nume de prăjitură sau dulciuri în general.

Anterior, Google a brănduit Android 4.4 cu numele KitKat, semnând un acord similar cu grupul Nestle.

Între tehnologiile pe care Android 8.0 Oreo le va aduce regăsim Google Play Protect – o suită de securitate care să apere utilizatorii de amenințările informatice, suport picture-in-picture, dar și funcția Autofill – care memorează parole, iar utilizatorii pot completa câmpurile necesare sub un singur clic.

De asemenea, apar Aplicațiile Instant (Instant Apps), acestea fiind aplicații care pot fi folosite de utilizatori fără a fi descărcate direct pe telefon.

De obicei, noile versiuni de Android apar pe telefoanele Google Pixel – produse direct de către gigantul internetului sau pe seriile Nexus – produse de către o serie de companii pentru Google.

Noul Android 8.0 Oreo va apărea, însă, și pe modele lansate de către Samsung, Sony, Motorola, HTC, Sharp, HMD Global (care a lansat recent modelul Nokia 8), Huawei, LG, dar și pe produsele Essential – compania fondatorului Android, care a început acum să producă propriile smartphone-uri.

De regulă, cele mai ieftine modele au șanse slabe să primească noul update.

Urmărește-ne pe Google News