Family Link este o nouă aplicaţie lansată de Google care are ca scop creşterea prezenţei companiei pe zona de supervizare a accesului online al copiilor. Cu ajutorul acestei aplicaţii, părinţii se pot asigura că odraslele nu accesează conţinut nepotrivit şi nu stau online mai mult decât este cazul – toate acestea limitate la serviciile Google.

Soluţia aleasă de Google funcţionează cât se poate de simplu şi se poate dovedi în aceeaşi măsură eficientă: părinţii creează un cont Google pentru copii, iar apoi folosesc aplicaţia Family Link pentru a le supraveghea activitatea şi a le stabili drepturile de acces.

Părinţii vor putea să stabilească, prin intermediul Family Link, ce aplicaţii Google au voie copiii să folosească şi cât timp pot petrece aceştia în faţa ecranului. De asemenea, se poate stabili o limită zilnică de timp, iar părinţii pot bloca oricând, de la distanţă, accesul copiilor la serviciile Google.

Pentru a beneficia de un cont Google care să poată fi gestionat prin intermediul aplicaţiei, copiii trebuie să aibă mai puţin de 13 ani.

Practic, odată Family Link, conturile Google sunt acum şi la dispoziţia copiilor, iar compania americană va beneficia din plin de pe urma informaţiilor pe care le va cumula, în timp, despre cei mici. Dacă părinţii vor considera că acest lucru este normal, e o chestiune de informare şi opţiune personală.

Deocamdată, noul serviciu Google este disponibil doar pe Android, doar în Statele Unite şi doar pe bază de invitaţie.

Citește și: Raport Google. Câți români folosesc smartphone și ce fac cu el

 
 

Urmărește-ne pe Google News