Oracle acuză Google că a folosit anumite bucăți din codul-sursă al Java în Android. Oracle a devenit proprietara Java în 2009, când a achiziționat compania americană Sun Microsystems pentru 7,4 miliarde de dolari.

Tranzacția s-a încheiat în 2010, iar ulterior Oracle a dat în judecată Google pe motiv că a folosit API-urile Java în Android fără să plătească nimic. API-urile sunt acele mici bucăți de cod care fac legătura între diverse părți ale sistemului de operare sau între diferite programe ori aplicații.

Folosirea Java era gratuită, dar companiile care doresc utilizarea sa trebuiau să achite o sumă de bani către Sun, apoi Oracle.

Dar Google a redenumit totul și a afirmat că nu folosește Java, ci Dalvik, astfel că nu trebuie să plătească nimic către Oracle, din moment ce API-urile respective sunt gratuite și nu folosește denumirea de Java.

Google a câștigat procesul cu Oracle în 2016, dar acum o curte federală de apel a respins verdictul din 2016, când juriul a decis că utilizarea gratuită a softului era protejată de legislația privind drepturile intelectuale în baza faptului că era o ”folosire corectă”.

Oracle cere daune de 9 miliarde de dolari

Ca atare, un nou proces între Google și Oracle va avea loc în California. Anterior, Oracle a cerut daune de 9 miliarde de dolari, argumentând că fără softul său Android nu ar fi putut ajunge mașinăria de bani care este azi.

Culmea ironiei este că Andy Bechtolsheim, unul dintre cofondatorii Sun Microsystems în 1982, a fost primul investitor în Google atunci când aceasta lua naștere, în 1998. Mai mult, Eric Schmidt, fost director general și președinte al Google, a fost la rândul său unul dintre primii ingineri de la Sun din anii 80.

Pe lângă Google, ar putea ajunge buni de plată și dezvoltatorii de jocuri și aplicații de pe platforma Android.

Androidul ar putea să nu mai fie gratuit

Mai mult, dacă Google pierde procesul ar putea ajunge la situația în care gigantul american să fie forțat să nu mai dea gratuit sistemul de operare Android, așa cum face acum.

Cum Android este dat degeaba acum, producătorii de smartphone-uri ar putea fi puși în situația în care să trebuiască să plătească anumite sume de bani pentru utilizarea acestuia.

Cine este Oracle

Oracle este al doilea producător de software din lume după Microsoft în funcție de venituri și cel mai mare producător de baze de date. Fondatorul său este miliardarul Larry Ellison (foto jos), care are o avere de 58,5 miliarde de dolari, potrivit revistei americane Forbes.

Oracle a avut venituri de 37 de miliarde de dolari în 2016 și un profit net de 8,9 miliarde. Compania are active în valoare de peste 112 miliarde de dolari și 136.000 de angajați în întreaga lume.

Compania este prezentă și în România, unde are un centru cu peste 3.600 de angajați.

Sediul Oracle din Silicon Valley a apărut într-unul dintre filmele din seria ”Terminator”, apărut în 2015. De atunci, compania a anunțat că se va concentra pe inteligența artificială, ceea ce dus a dus la comparații cu programul SkyNet, care distruge omenirea în seria respectivă.

Sursa foto: HEPTA

 
 

Urmărește-ne pe Google News