Beijingul a apreciat că decizia Google de a nu se mai suspune cenzurii în China nu va influenţa relaţiile sino-americane, cel puţin dacă nu există dorinţa de a ‘politiza dosarul, se arată într-un comunicat de presă al agenţiei de ştiri Xinhua, controlată de guvernul chinez. Potrivit sursei citate, Google ar trebui să se supună legilor, chiar dacă decide să îşi închidă operaţiunile din China.

„Google, fiind cel mai mare motor de căutare din lume, ar trebui să înţeleagă o regulă acceptată la nivel internaţional: indiferent în ce ţară ai afacerile trebuie să respecţi legile de acolo. În fond nici o ţară nu lasă liber accesul la conţinut pornografic sau violent, jocuri de noroc online, materiale superstiţioase sau conţinut care este îndreptate subversiv împotriva guvernului, separatism etnic, extremism religios, rasism, terorism şi sentimente xenofobe”, se specifică în comunicat.

Guvernul Chinez a preciat că decizia Google este ‘un dosar comercial special, reafirmând că Beijingul gestionează internetul confom legilor sale.

„Ambiţia unei singure companii de a schimba regulile de pe Internet ale Chinei şi a sistemului legislativ se va dovedi a fi ridicolă. Google nu trebuie să se politizeze pentru că îşi va pierde credibilitatea între cetăţenii chinezi. Acest fapt va face din Google cel mai mare pierzător”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News