O comisie constituită la ordinul prefectului judeţului a constatat că este nevoie de evacuarea de urgenţă a acesteia, fiind propusă cazarea celor două persoane într-un fost sediu de poştă din zonă, până la rezolvarea situaţiei.
Joi dimineaţa, din cauza precipitaţiilor, în comuna Slătioara terenul a luat-o la vale, angrenând prăbuşirea platformei drumului comunal care face legătura între comunele Slătioara şi Vaideeni pe o suprafaţă de peste 50 de metri, în prezent circulaţia între cele două localităţi fiind întreruptă.
În zona respectivă locuiesc aproximativ 150 de persoane, autorităţile locale intervenind încă de dimineaţă pentru realizarea unei variante provizorii alternative care să le permită acestora să circule între cele două localităţi, relatează Agerpres.
Tot astăzi, accesul către Schitul Pahomie, din același județ, a fost blocat de o stâncă prăbuşită pe drum.
FOTO – Arhivă