Totodată, aici va exista un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor desfășura activități didactice.
Sera are aproximativ 2.500 de metri pătrați și va avea un spațiu care va reproduce o zonă din pădurea tropicală, dar și un lift. Acesta va urca peste palmieri, astfel încât turiștii să poată vedea pădurea de la 20 de metri înălțime.
Pe geamurile uriașe ale serei, turiștii vor admira, de la mare înălțime, Dunărea, Siretul, Munții Dobrogei, dar și spectaculosul pod peste fluviu de la Brăila.
„Pregătim două mari surprize. În interior va exista un lift spectaculos care va urca până la aproape 20 de metri, oferind vizitatorilor o priveliște unică asupra palmierilor uriași. Mai mult, amenajăm o zonă specială unde vizitatorii se vor simți ca într-o adevărată pădure tropicală”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.