VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Liga 1 din România se mută, practic, la 1.400 de kilometri distanță. La începutul lui 2019, 12 dintre cele 14 echipe din prima divizie românească au fost, pentru două săptămâni, oaspeții Antalyei. Iar în prezent turiștii, români sau de aievea, își pregătesc concediile pentru vara 2019 în stațiunile Belek, Kadriye, Lara și Side.

La trai bun

Într-o lume a globalizării excesive există o oază a liniștii în Belek, la 25 de kilometri de orașul Antalya, în care sunt așezate una lângă cealaltă o biserică creștină, o moschee și o sinagogă. Într-o Grădină a Toleranței – chiar așa se numește! Localizată în imediata vecinătate a hotelurilor de lux sau premium. Grădina Toleranței se vede chiar din stradă, oricine îi poate trece pragul, fără interdicții. Uneori, se oficiază și slujbe religioase. Tocmai de aceea aici au făcut nunta Gabriela Firea și Florentin Pandele, respectiv Florin Salam, cu prima soție!

Nebunia lu Salam

Primarul general al Capitalei și cel al Voluntariului și-au unit destinele în 2010, manelistul puțin înaintea celor doi politicieni. Dacă în privința ultimilor evenimentul a fost unul mai discret, Florin Salam a făcut show, fără număr, fără număr. S-a vorbit că nunta l-ar fi costat jumătate de milion de euro pe cântăreț – erau anii dinaintea crizei economice mondiale -, iar invitații au fost aduși cu charterele în Antalya și cazați în resorturile exclusiviste din zonă. Belek e cea mai scumpă zonă din Antalya.

«Pentru cei care gândesc cu capul lor»

Într-o lume tot mai gălăgioasă, pe alocuri nebună, această Grădină a Toleranței este un manifest că se poate conviețui și altfel. Oamenii pot trăi unul lângă celălalt, vorbind fiecare limba lui, fără ură, fără frică, fără pumni ridicați amenințător. Tocmai de aceea, ca o imagine a păcii, ușile bisericii care este una romano-catolică sunt mereu deschise. Indiferent de oră!

„Pentru cei care vor să vadă cu ochii lor, să se roage cu inimile lor, să gândească doar cu capul lor despre cum pot trăi în toleranţă și cum pot accepta și alte religii”, a mărturisit părintele german care oficiază slujbele în biserică.


Citește și:

COPIII SISTEMULUI. Mădălina a fost abandonată de mamă când avea 2 ani, apoi i-a murit și tatăl. Drumul unei orfane prin viață și mama Icoana, îngerul ei păzitor

Urmărește-ne pe Google News