După acuze reciproce din partea ucrainenilor și a pro-rușilor din Donbas, ziarele din Ucraina publică imagini ale unei grădinițe din Stanița Luhanska, localitate lipită de orașul Luhansk, bombardate, scriu ziarele ucrainene, de „ocupanți”.

UNIAN, Ukrainska Pravda și Obozrevatel susțin că, în momentul bombardamentului, în grădiniță erau copii și doi oameni au fost răniți.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale ar fi adulte și ar fi fost rănite ca urmare a suflului exploziei.

„Cei doi răniți sunt educatori”, a scris Serghei Neșciadim, membru al forțelor armate ale Ucrainei, pe Twitter.

În imaginile publicate de Operațiunea Forțelor Unite (OOS), grupările care întrețin securitatea și siguranța în zonele încă neocupate din regiunile Donețk și Luhansk, se vede cum peretele grădiniței a fost spulberat.

O gaură imensă poate fi văzută și din stradă. 

Astfel de bombardamente sunt dese în zona celor două regiuni din estul Ucrainei încă din 2014.

Au rămas și fără electricitate

„Cu un cinism deosebit, forțele de ocupație ruse au bombardat satul Stanița Luhanska din regiunea Luhansk. Ca urmare a utilizării artileriei grele de către teroriști, obuzele au lovit clădirea grădiniței”, susțin forțele armate ucrainene.

În plus, spun ucrainenii, jumătate din localitatea aflată lângă linia frontului deschisă în 2014 a rămas fără electricitate.

În acest moment, circa 1.500 de locuințe din zonă nu ar avea curent electric.

13 kilometri sunt între Stanița Luhanska și granița cu Rusia.

Înainte de acest incident, separatiștii din estul țării susținuți de Rusia au acuzat forțele ucrainene că au bombardat de patru ori în ultimele 24 de ore pozițiile rebelilor din Luhansk. Kievul a negat acest presupus atac, în timp ce SUA acuză Rusia că vrea să creeze pretexte pentru a ataca Ucraina, relatează Reuters

Urmărește-ne pe Google News