Nereguli în porționarea alimentelor

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a efectuat un control la grădinița „Curcubeul Magic”, descoperind porții de mâncare subdimensionate și alte probleme.

Inspectorii au cântărit 10 porții din meniul zilei, constatând diferențe semnificative față de gramajele menționate în rețetar. În loc de 50 de grame de carne per porție, copiii primeau în medie doar 20 de grame.

Copiii primeau doar 6 grame de carne, în loc de 50 de grame

„La controlul alimentației oferite copiilor, s-a procedat la cântărirea a 10 porții reprezentative din meniul zilei (ciorbă de curcan și mămăliguță cu brânză și smântână). Față de gramajele menționate în rețetar (50 g carne/porție), s-a constatat că porțiile conțineau în medie doar 20 g carne, unele având chiar doar 6 g”, a declarat Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța.

Constantinescu a adăugat că și alte alimente erau subdimensionate: „În mod similar, mămăliguța cântărea sub 100 g în loc de 150 g, iar cantitatea totală de brânză și smântână era de aproximativ 30 g, față de cele 100 g prevăzute”.

Aceste practici au fost considerate înșelătoare, deoarece porțiile erau substanțial diminuate față de cele asumate contractual și afișate la avizierul grădiniței.

Cât costă un kilogram de căpșuni românești în piață? „Lumea e supărată că prețurile sunt mari, dar ce să facem?”
Recomandări
Cât costă un kilogram de căpșuni românești în piață? „Lumea e supărată că prețurile sunt mari, dar ce să facem?”

Alte probleme găsite de ANPC

Controlul a mai relevat că meniul zilnic afișat nu era avizat de personalul medical. De asemenea, s-a constatat depășirea capacității autorizate a grădiniței, fiind înscriși 267 de copii, față de 160 autorizați pentru programul prelungit.

În plus, comisarii au observat nerespectarea condițiilor igienice în unitate. Toate aceste nereguli au condus la aplicarea amenzii de 25.000 de lei.

Acțiunea de control face parte dintr-o campanie mai amplă de verificare a condițiilor din grădinițele din județul Constanța, urmărind asigurarea unui mediu sigur și sănătos pentru copii.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

iugavirgil   •   29.03.2025, 08:58

boala veche in gradinitele cu meniu de pranz . acum vreo 25 de ani copilul ne spunea acasa ca doamna de le gradinita le zicea ca ciorbita nu are carne ca o lua ca sa o dea la catelusi . au fost supraegheate la plecare si toate angajatele carau acasa genti burdusite cu alimentele destinate copiilor .

Demradulescu   •   28.03.2025, 21:52

Cei care au redus porțiile s-au gândit la sănătatea copiilor ,majoritatea sunt prea grași din lipsă de mișcare ,din cauza tabletelor și telefoanelor de care nu se despart nici când merg la WC,alții sunt astenici din cauza plasticului și a electricității,s-a ridicat problema și la ONU,glumesc.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Adevarul.ro
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
Elle.ro
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI